Deputatul Diana Morar: Legea prin care se elimină dosarul cu șină, promulgată de președinte!

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii pe care am inițiat-o alături de colegul meu, ministrul Sebastian Burduja, și care prevede o serie de măsuri de simplificare în obținerea unor servicii publice din partea instituțiilor, în beneficiul cetățenilor, anunţă deputatul liberal Diana Morar.
Astfel:
Instituțiile au obligația de a publica modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor furnizate, în format electronic, pe pagina de internet proprie.
Instituțiile sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail.
Se elimină cerinţa de depunere a copiilor legalizate după documente (se realizează certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionar).
Se interzice instituțiilor să solicite copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituții publice.
Instituțiile nu mai pot solicita dosare, dosare cu șină și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie. Cele care solicită copii în format fizic pe hârtie pentru diverse acte, cereri sau formulare au obligaţia de a asigura, în mod gratuit, fotocopierea acestora.
Instituțiile sunt obligate să folosească cu precădere mijloacele electronice pentru comunicarea cu beneficiarii serviciilor publice, acolo unde beneficiarul are şi este de acord să furnizeze o adresă de e-mail, și să accepte documente semnate electronic.
Instituțiile trebuie să pună la dispoziția persoanelor fizice și juridice metode alternative de plată a serviciilor publice furnizate contra cost, cu cardul sau prin alte sisteme de plată.
Un pas important pentru debirocratizarea serviciilor publice! Instituțiile nu mai au voie să pună oamenii pe drumuri!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5