Deputatul Diana Morar, la deschiderea Congresului Avocaţilor: Legile justiţiei vor aduce modificări benefice și în activitatea desfășurată de avocați

La invitația președintelui Uniunii Naționale a Barourilor din România, av. dr. Traian-Cornel Briciu, deputatul Diana Morar, avocat de profesie, a transmis un mesaj la deschiderea Congresului Avocaților.
"Am transmis asistenței că urmează o perioadă importantă în activitatea parlamentară, legile justiției urmând să intre în dezbaterea celor două camere. Aceste legi vor aduce modificări benefice și în activitatea desfășurată de avocați. Totodată, este un moment prielnic pentru continuarea digitalizării în modul de funcționare a profesiei noastre, oportunitate dată de PNRR.
”Avocatura azi. Tendințe și perspective”, este tema Congresului Avocaților, care a debutat cu referiri la relațiile inter-instituționale și preocupările comune față de justiție și drept. Discuțiile au arătat că este nevoie de dezbatere aplicată în interiorul corpului avocaților cu privire la regulile care guvernează profesia de avocat și care trebuie înțelese din perspectiva perioadei pe care o traversăm, nu prin raportare exclusivă la etape anterioare de dezvoltare", a precizat deputatul liberal Diana Morar.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5