Deputatul Diana Morar, coinițiator al proiectului de modificare a legii achizițiilor publice: Proceduri simplificate, termene reduse!

Deputatul liberal Diana Morar anunță că a votat în Camera Deputaților, în calitate de coinițiator, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legilor privind achiziţiile publice, concesiunile de lucrări şi servicii și căile de atac în urma atribuirii.
Potrivit parlamentarului bistrițean, proiectul de lege aduce schimbări majore la Articolul 7 din Legea 98 / 2016 privind achizițiile publice, care prevede pragurile pentru achiziții directe fără licitație.
"Achiziția directă de bunuri și servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 560.000 de lei pentru lucrări și mai mică de 200.000 de lei pentru produse și servicii.
Totodată, autoritățile contractante sunt obligate să consulte minimum trei operatori pentru achizițiile directe de peste 140.000 de lei la bunuri și 300.000 de lei la lucrări. Dacă în urma consultării autoritatea respectivă (primărie, minister etc.) primește doar o ofertă valabilă, achiziția poate fi realizată.
Autoritatea contractantă poate plăti direct, pe baza unui angajament, fără acceptarea prealabilă a unei oferte, dacă valoarea estimată este mai mică de 9.000 de lei.
Inițiativa legislativă simplifică procedurile greoaie ale achizițiilor publice. Termenele de evaluare a ofertelor se reduc, astfel încât procedurile să fie finalizate într-un termen rezonabil, fără întârzieri nejustificate și fără a exista riscul unor blocaje. Legea, care vine în sprijinul implementării eficiente a PNRR, merge la președinte pentru promulgare, Camera Deputaților fiind for decizional", explică deputatul Diana Morar, într-o postare pe pagina de facebook.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5