Deputat PNL Stelian Dolha, despre scandalul Sorin Roşca Stănescu: Ne delimităm de declaraţiile făcute. Nu s-a pus în discuţie excluderea din partid

În legătură cu criza din USL, vă spun că ieri (n.r.- joi, 16 mai) am avut o şedinţă în BPN, care a durat până târziu , unde s-au discutat anumite aspecte în legătură cu declaraţiile pe care Sorin Roşca Stănescu (SRS) le-a făcut şi vă spun că ne-am delimitat de aceste declaraţii, dar nu s-a pus niciun moment în discuţie, excluderea din partid a lui SRS, a afirmat deputatul PNL Stelian Dolha, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dolha a mai spus că protocolul USL trebuie respectat în totalitate, făcând referire la articolul care spune că nu sunt permise atacurile la persoană.

,,Va trebui să respectăm într-adevăr acest protocol, dacă vrem ca USL să dăinuie, dacă vrem ca tot ceea ce ne-am angajat cu toţii să putem duce mai departe”, a precizat deputatul liberal.

Senatorul Sorin Roșca Stănescu a făcut o serie de declaraţii referitoare la PSD şi la liderul acestei formaţiuni, după demisia sa din Comisia de anchetă care se ocupa de interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bârsan. Acesta i-a acuzat pe colegii săi din PSD că au obstrucţionat ancheta şi că nu au permis audierea procurorului.

De asemenea, România TV a mai prezentat şi mailuri trimise de către Roşca Stănescu unor angajaţi ai Guvernului în scopul de a influenta unele numiri făcute de către premier. Sorin Roşca Stănescu a respins acuzaţiile potrivit cărora ar fi încercat să facă trafic de influenţă, susţinând că, de fapt, a fost ,,un ajutor colegial”, pentru care premierul Ponta i-ar fi si mulţumit.

Rugat să comenteze toate aceste acuze şi întrebat dacă ar vota în acest context pentru excluderea lui Sorin Roşca Stănescu din PNL, Dolha a răspuns:

,,Dacă este vinovat, Sorin Roşca Stănescu trebuie să plătească, da, dar dacă se aduc probe, pentru că altfel doar bazându-ne doar pe reclamaţii nefondate, e prea puţin. Şi eu nu cred că un parlamentar, cu o oarecare influenţă ca şi Sorin Roşca Stănescu, cu un oarecare trecut, ştim cu toţii, ar putea să intervină la anumite persoane. Nu cred asta”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5