Decese
Familia, rudele, prietenii, foști elevi și colegi, comunitatea sătească din Budești, împreună cu preoții, prof. univ. dr. Stelian Tofană și preotul paroh Plosca Florin, au condus sâmbătă, 27... |
Suntem alături de familia Imbuzan, de dl. Iosif Imbuzan, din Lechința, în aceste momente grele pricinuite de plecarea la Ceruri, în lumea veșniciei, a celei care a fost asistent medical Mărioara... |
† Sincere condoleanţe prof. Zsolt Kovacs în aceste momente dureroase când se desparte de tatăl lui drag.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”
|
A fost eleva școlii noastre, iar mai târziu ni s-a alaturat făcând parte din personalul nedidactic. ''Mătușa'', ''doamna Mihaela'', ''doamna de serviciu", i-a iubit enorm pe toți copiii. Luni, cu... |
† Suntem alături de colegul nostru Ioan Mircea Rațiu în aceste momente de profundă durere și tristețe la trecerea la cele veşnice a mamei sale. Sincere condoleanțe familiei îndurerate!
Colectivul... |
Am primit cu tristețe vestea că un pompier salvator din familia ISU Bistrița - Năsăud, locotenent - colonel (r) Ciuruș Nicolae, în vârstă de 66 ani, fost comandant de companie – Compania de Pompieri... |
Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” află cu profund regret vestea stingerii din viață, marți, 26 decembrie 2023, a distinsului prof. univ. dr. ION CUCEU, director al Institutului în... |
Prof. Constantin Sănduţă a plecat, în zi de Crăciun, să colinde în Ceruri. Autor a mai multor cărţi despre Bistriţa şi sportul de aici, profesor şi conducător de instituţii sportive, Constantin... |
În ajunul Sfântului Nicolae 2023, dăscălița FLORICUȚA MARȚIAN, din satul de peste rău, Lușca-Năsăud, și-a făcut pașaport pentru eternitate. A plecat într-un schimb de experiență în lumea îngerilor,... |
Înv. Florica Marţian a trecut poarta veşniciei în Ajun de Moş Nicolae, lăsând în urmă un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. A fost un OM deosebit, cu har didactic înnăscut,... |
Colega noastră Raluca Cosma, a trecut în lumea veșniciei la vârsta de 38 de ani, lăsând multă tristețe în urmă.
Durerea pe care această dispariție a lăsat-o în sufletul familiei colegei noastre este... |
Dragi prieteni, rude şi autorităţi!
† Dorim să vă facem cunoscut că tatăl nostru, OVIDIU MARIUS ZĂPÂRŢAN (fost biolog la Staţia de Tratare Bistriţa), a trecut în veşnicie în al 89-lea an al... |
Comunitatea școlară a Liceului Tehnologic “Ion Căian Românul’’ exprimă sincere condoleanțe și sentimente de profundă compasiune familiei, rudelor și foștilor colegi ai Domnului Director VIOREL... |
Cu multă tristețe ne luăm rămas bun, mult prea devreme, de la colega noastră Erzsebet Mezei-Racz, un om cald și bun, care ani la rând a dăruit zâmbet și alinare celor aflați în suferință. Odihnă... |
† Suntem alături de învăţătoarea Floarea Pop, din Agrieşel, acum, când se desparte de mama Ludovica. Credincioasă şi iubitoare a tot ceea ce înseamnă frumos, LUDOVICA POP este ctitor de Biserică,... |
Suntem alături de colega noastră, dna ec. Voichița Burian, acum când se desparte de fratele său, Teodor Rus - Dudu, cunoscut și iubit apicultor bistrițean, originar din Budurleni.
Slujba de priveghi... |
Noi, colectivul de cadre didactice de la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu", Bistrița, aducem un ultim omagiu domnului profesor 𝑳𝒖𝒄𝒊𝒂𝒏 𝑩𝒊𝒄𝒉𝒊𝒈𝒆𝒂𝒏, simpaticul nostru coleg cu inepuizabil umor, pe... |
O veste trista s-a abătut peste județul Bistrița-Năsăud. Profesorul și pictorul Lucian Bichigean, mentorul multor generații de la Colegiul Național George Coșbuc și de la Liceul de Arte Bistrița, a... |
Cu adâncă durere în suflete ne luăm rămas bun de la colegul nostru arab, dr. NAJI AMMAR, trecut la cele veșnice după o lungă și grea suferință.
Pacea lui Allah să fie mereu cu tine, Ammar!
Sincere... |
Cu durere în suflet aducem la cunoștință trecerea la Domnul a Părintelui Ieromonah Lavrentie Palagi de la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, Nușeni, Protopopiatul Beclean.
Programul... |
"De astăzi, noi, profesorii de română, am rămas mai săraci, deoarece colegul nostru, Toni Bîrta după o luptă crâncenă cu boala, a plecat să predea printre îngeri. Ne vom aminti mereu de tine, om... |
Un anunț trist a fost făcut de Adrian Florin Chereji, președintele Asociației Bistrița Civică, pe pagina de facebook. Soția sa - Tatiana -Olguța - a plecat pe drumul veșniciei, lăsând un gol imens... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În calitate de cronicar literar, Mircea Daroși și-a adunat în volumul Cronici literare (Ed. PIM,...
Comentarii
La mulţi și binecuvântați ani, colonelului în retragere FLORENTIN ARCHIUDEAN!
prof. Radu Băeș -
Mar, 08:20
La mulți ani cu sănătate!
Cornel Cotuțiu: Pățanie la camera de oaspeți
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:40
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să o murdărească” zicea...
Cornel Cotuțiu: Pățanie la camera de oaspeți
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:38
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să p murdărească” zicea...
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc: Bunătatea, încrederea și determinarea să vă rămână mereu repere! La mulți ani!
Vicuta -
Lun, 17:16
Domnule primar va rog sa deratizati orasul, ca ne mananca insectele din cauza gunoaelor de la...
Protocolul Alianței Dreapta Unită Bistrița-Năsăud, înregistrat! Candidați unici/liste comune la Consiliul Județean, municipiul Bistrița, orașe și alte 38 de comune!
Sergiu -
Lun, 14:32
Motto:
„Unii au noroc desigur.
De trifoi cu patru foi,
Poti s-alergi de unul singur...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui George Cetănaș, preot paroh la Tăure, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Sănătate și bucurii, în zi de naştere, îi urăm colonelului în retragere FLORENTIN ARCHIUDEAN, director al Ansamblului Folcloric „Cununa Grâului” din...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii, realizări profesionale și împliniri personale, îi transmitem, în ceas aniversar, dnei Ioana Gabriela...