De unde să ştie cineva cum vor fi vremurile?

Povestea vajnicul şi preacucernicul părinte Ioan Suciu într-o predică a domniei sale cum, adolescent fiind se gândea să urmeze Seminarul Teologic şi să se facă preot. Erau vremuri în care Biserica şi oamenii ei erau marginalizaţi oficial, deşi chiar între conducătorii de partid nu lipseau cei cu frica de Dumnezeu. După învăţătura marxist-lenininst-stalinistă, religia trebuia cu vremea să dispară, poporul întorcându-şi mintea de la cer spre cele practice, pământeşti, dacă nu chiar să umblăm şi noi în patru labe precum dobitoacele.

-Da’ de ce vrei să laşi pe copilul ăsta să se facă popă? Nu-i o meserie de viitor. Mai sunt atâtea alte profesii!- zicea un activist de partdi ce socotea că vrea să-i dea un sfat folositor lui badea Suciu de la Şirioara şi feciorului Ioan.

Omul nu-şi dădea seama că vorbeşte de pe poziţia partidului, nu a realităţii. Oamenii simpli de la ţară nu luau seama la politica partidului şi îşi păstrau credinţa în Dumnezeu, îndrumaţi de preoţii lor, care n-aveau treabă să contreze direct statul, după poruncile dumnezeieştilor apostoli şi ale Mântuitorului preaiubit însuşi.

Au trecut anii sau cum rosteşte badea George(Coşbuc): ”Repezi trec,cu vifor anii…” Tânărul Ioan Suciu s-a dus totuşi la Seminarul Teologic la Sibghii şi preot s-a făcut. Sub Ceauşescu, deşi strâmtoraţi oarecum, preoţii puteau să-şi facă datoria deplin şi şi-au făcut-o păstrând credinţa strămoşească de două mii de ani. Colaborări cu securitatea? Ce prostei!Dar pentru

ce, Doamne, să meargă omul să-i spună părintelui că el vrea să tragă cu puşca sau că nu iubeşte Comitetul Central ori pe Elena Ceauşescu?

Iar acum, când vremurile s-au schimbat şi comunismul a dispărut ca o stafie în noapte, vrednicul părinte ne povesteşte în magnifica Biserică ce a ridicat-o el însuşi, în mijlocul creştinilor ce-i sorb cuvântul rostit „ În numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt”, aducând creştinilor apa vie a cuvântului lui HRISTOS Dumnezeu. Ce biruinţă! Ce frumuseţe! Ce credinţă că Dumnezeu va întoarce vremile! Şi cum să nu le întoarcă? Ieri, azi şi în veci, HRISTOS se află la cârma lumii, iertându-ne, miluindu-ne, mântuind neamul omenesc.