De Rusalii, poliţiştii, cu mesajul antidrog, în mijlocul tinerilor dornici de distracție la Beclean, Figa, Tăure și Căianu Mic

Suntem într-o perioadă de vacanță, de sărbători religioase, context în care cu toții suntem mai relaxați, mai lipsiți de griji, iar tinerii dornici de distracție.
Continuăm să fim prezenți în zonele din județ unde au loc manifestări publice, religioase, împreună cu colegii din cadrul Agenției Naționale Antidrog- CPECA Bistrița- Năsăud și jandarmii bistrițeni. În această perioadă ne întâlnim la Beclean, Figa, dar și la Tăure și Căianu Mic.
Suntem solidari cu mesajul transmis de Agenția Națională Antidrog și îndrumăm populația, mai ales tinerii să adopte un stil de viață sănătos, ca alternativă la consumul de droguri, mai ales atunci când se distrează, să aibă în vedere consecințele medicale, psihologice și sociale date de consumul de astfel de substanțe și- nu în ultimul rând- să se informeze din surse sigure!
Îndemnăm cetățenii județului Bistrița- Năsăud să fie cumpătați, să aibă grijă la cantitățile de alcool consumate, deoarece consecințele unor astfel de excese pot fi grave, atât pentru cei care bravează în acest fel, cât și pentru cei din anturajul acestora, fie că vorbim de accidente rutiere, de cazuri de violență domestică, sau de manifestări spontane de violență pee fondul consumului de alcool.
Aveți în vedere faptul că alcoolul scade nu doar coerenţa în vorbire şi în gândire, dar mai ales atenţia şi precizia în mişcare și crește artificial curajul și înclinația spre VIOLENŢĂ, certuri şi scandal.
Cumpătarea, responsabilitatea și bucuria zilelor de sărbătoare să rămână și în această perioadă mai importante pentru dumneavoastră și familiile dumneavoastră!
Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5