De la Figa, cu admiraţie

„Vin tocmai din Rădăuţi, am găsit pe internet informaţia despre băile de la Figa şi iată-mă, sunt aici, cu toată familia. Nu ştiu cât voi sta, cum mă voi descurca cu cazarea, dar îmi place foarte mult, Nu ştiu cum a fost înainte, dar acum ce văd mă mulţumeşte pe deplin. Felicit Primăria şi primarul din Beclean şi aş dori mult ca şi în părţile noastre să vedem asemenea minunăţii”, îmi spunea un turism bucovinean. De fapt, în parcea de la Figa am văzut multe maşini cu numere de: Suceava, Cluj, Mureş, Dolj, Bihor, semn că băile de aici, prin frumuseţea lor, au trecut graniţele judeţului, devenind, iată, în numai doi ani, o perlă a turismului balnear românesc.

Badea Ştefan, din satul Figa, a împlinit 87 de ani. A fost toată viaţa ţăran şi ţăran a rămas. Îşi aduce bine aminte cum păştea bivolii (Figa şi Agrişurile sunt două sate recunoscute pentru creşterea bivolilor) pe aceste locuri. „Veneam cu animalele la băi – glumeşte bătrânul – ele se scăldau într-o parte, iar noi în alta. Prin anii ’50 erau ceva amenajări din scânduri de stejar şi vara venea multă lume de se făceau cu nămol, să-şi vindece reumatismul. Dar ce văd acum îi minune dumnezeiască, exclamă bătrânul de uimire.

Şi, într-adevăr, Băile Figa au devenit o mândrie pentru întreaga ţară. Ce a putut face un primar este demn de a fi consemnat în cronici. Dacă în 2010 se inaugura oficial staţiunea, primarul Nicolae Moldovan a promis extinderea spaţiilor destinate tămăduirii sănătăţii şi spaţii pentru copii. Şi s-a ţinut de cuvânt, investind în jur de 12 miliarde lei vechi. Un nou bazin cu apă sărată, un râu „leneş”, un tobogan uriaş cu apă, şase „pasarele” peste râu, amenajarea unei insule pentru turişti, sunt doar câteva dintre noutăţile noului sezon turistic. Cred că cea mai mare bucurie oferită de primarul Moldovan copiilor şi deopotrivă părinţilor este râul „leneş”. O idee cum nu se poate mai ingenioasă care atrage sute şi mii de copii şi părinţi. Au fost zile de sâmbătă şi duminică când numărul turiştilor a depăşit 3000. Şi sunt asigurate, cu doar 10 lei, condiţii de tratament în cele două bazine cu apă sărată, în baia de nămol, în bazinul acoperit (la sfârşit de săptămână se percepe şi o taxă pentru aceasta). Pentru practicarea sportului, de asemenea, sunt amenajate terenuri de fotbal, tenis, handbal etc., iar copiilor le-a fost rezervat şi un parc cu o gamă foarte variată de jocuri.

Pentru cei prezenţi în staţiune sunt invitate formaţii artistice. Recent, un ansamblu profesionist din Moldova i-a încântat pe turişti, răsplătindu-i cu aplauze. Tratament (vreo 15 afecţiuni pot fi tămăduite), distracţie şi divertisment, sport, toate acestea numai la Figa, la 2 km de oraşul Beclean, băile fiind amplasate într-o zonă înconjurată de păduri, cu un aer ozonat, aducător de sănătate.

Comentarii

16/07/11 15:20
gica

suna a pupincurism . . . sa nu uitam ca 'dom primarele a fost impotriva construiri bailor Figa , ca si a supermarket-ului .

dar uni uita tare repede . . .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5