De la Bucureşti vine salvarea! Marcaje pe DN 17 şi celelalte drumuri secundare

Tronsonul de pe DN 17, Bistriţa – limită judeţ Cluj, pe care au fost executate lucrări de tratament cu şlam bituminos, va fi marcat, asta după ce DRDP Bucureşti a semnat un contract subsecvent prin care să poată fi realizate marcajele rutiere pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul nostru.

         Doar două Direcţii Regionale de Drumuri şi Poduri din subordinea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Bucureşti şi Craiova, au reuşit să semneze contractele de execuţie a marcajelor rutiere, din cauza contestaţiilor nenumărate. În aceste condiţii, soluţia a venit de la Bucureşti.

         „Firmele s-au tot contestat şi licitaţiile au fost blocate. A fost semnat un contract subsecvent cu o firmă care va trimite un echipaj la Bistriţa. Din discuţiile pe care le-am avut cu directorul Radu Băruţă de la DRDP Cluj, vor fi executate marcaje atât pe tronsonul de la Bistriţa la Cluj, cât şi pe tronsonul dintre Bistriţa şi Tureac, dar şi pe drumurile secundare”, ne-a declarat ing. Alexandru Slavita, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5