De ce (mai) scriu?

Întrebare pe care mi-am pus-o de multe ori în ultimii ani împins desigur, şi de vârsta pe care o am, dar îndeosebi, de problema de sănătate ivită, suferind în vara anului trecut un infarct miocardic acut care mi-a dat întreaga viaţă peste cap. A fost necesar să renunţ la mai toate activităţile fizice cotidiene dozându-mi eforturile în ce priveşte activităţile agricole: grădinărit, viticultură, pomicultură pe care le practicam în tandem cu scrisul. Fac jurnalism de peste 40 de ani, aşa cum mă pricep, gândindu-mă mereu că toţi cei care scriu este necesar să posede, aşa cum spunea marele Goethe „acea măiestrie a invenţiei, inovaţiei, uşurate de împrejurările în care sunt concepute acele scrieri”. Poate că voi fi combătut, dar trebuie să recunoaştem fără de tăgadă că nu există nimic, sau aproape nimic în comportamentele umane care  să nu fi fost învăţat, iar orice învăţare se reduce la imitaţie. Dacă dintr-o dată oamenii ar înceta să imite, toate formele culturale ar dispărea.
În ce priveşte stilul în care creezi, cel mai bun este, după cum aprecia Stendhal „acela pe care nu-l bagi în seamă lăsându-te să vezi mai limpede ideile enunţate”. Acest mod de a crea îi cam contrariază pe anumiţi erudiţi care refuză să înţeleagă şi a căror deprindere literară constă în a admira formele de stil, fiind şi dintre acei ale căror destule scrieri sunt o amestecătură deşirată de adevărate cozerii,a căror armă cu care coabitează, ca semn de apărare a propriilor creaţii, este critica. Acest gen de critici, de apărători ai stilului în ale scrisului, sunt acei care, ce-i drept, instruiţi, spirituali, conştienţi de acest lucru şl tocmai de aceea grozavi de dornici de a fi satirici, acerbi, scânteietori, mânioşi totodată, unii dintre aceştia, îndeosebi cei de vârsta mea, frecventând lumea cât să nu ruginească. De obicei aceştia sunt dintre acei care găsesc deseori ocazii prielnice, oferite cu bună credinţă, de tot felul de acţiuni culturale pe care reuşesc de cele mai multe ori să le ducă în derizoriu. În treacăt fie spus, încercând să-mi petrec convalescenţa într-un mod cât mai plăcut, printre alte volume, mi-a căzut în mână „Nostalgia” lui Cărtărescu. Citindu-l, m-am întrebat ce se poate spune despre stilul cu care acest mare scriitor a uimit lumea literară. De la „Ruletistul”, „REM” , până la „Arhitectul" s-a dus gândul că unele din aceste povestiri (REM) sunt o negare a negaţiei, pe care Hegel în dialectica lui rigidă o reducea la schema triadică de „teză, sinteză, antiteză”. În ce priveşte „Arhitectul”, mi-am amintit de vrăjitoriile lui Harry Potter în care vrăjitorii sunt buni şi răi, unde vrăjitoria implică manifestarea forţelor demonice. Acest mare scriitor, martor al existenţei unei literaturi sărace din ultimii 30 de ani, a reuşit să o scoată din anonimat. Privitor la creaţiile sale, fiecare povestire pe care o parcurgi te oboseşte, te obligă să respiri rar, să nu clachezi psihic,lucru care mă va face să renunţ la a-l mai citi, pentru că nu mă ajută cu nimic, mai ales că fiind „ruginit" nu pot intra în lumea lui, destinată tinerilor şi despre care spunea că „are dimensiunea craniului meu". Referitor la literatura de astăzi cu caracterul ei ştiinţifico-fantastic, în general, aş dori să-l citez pe marele dramaturg şi estet P. Schiller care şi-a pus următoare întrebare: „De ce grecul avea calitatea să-şi reprezinte timpul, şi de ce individul epocii moderne nu poate avea această pretenţie? Pentru că cel dintâi şi-a primit formele de la natura care uneşte totul, iar cel de-al doilea de la inteligenţa care separă totul". Fără comentarii. Cu toate acestea, este totuşi necesar să-i ascultăm şi pe ceilalţi, ce şi cum ni se spune, căutând să-i înţelegem, doar că, din păcate, mulţi înţelegem lucrurile în funcţie de cum suntem noi.
Să revenim însă la oile noastre. Pentru că jurnalistica este „o literatură în mişcare" cum o definea marele gazetar David Randall, în tot ceea ce scriu nu mă interesează stilul, ci doar ce raporturi poate avea aceasta cu sufletul nostru şi în ce măsură puterea ei de viaţă o stimulează pe a noastră. Se pare că, în zilele noastre, simplitatea şi modestia nu mai sunt la modă. În rest, totul nu are decât să rămână în seama criticii, să facă ce vor vrea cu ea, nereuşind însă să-mi răpească bucuria de a scrie.

Comentarii

13/01/21 10:47
prof.Vasile Găurean

A scrie =a fi = a fi Om. Continuaţi cât veţi putea. Să vă dea Dumnezeu sănătate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5