De 8 Martie, Cornelia Ardelean le-a cântat bunicilor de la Unitatea Medico-Socială Teaca

            De la Bunul Dumnezeu fiind lăsate zilele omului, în fiecare zi sărbătorim, mai nou, ceva: ziua îndrăgostiților, ziua îmbrățișării, ziua zâmbetului, ziua tineretului, ziua celor ce muncesc, ziua sărutului și numeroase alte zile în care noi oamenii ar trebui să găsim un prilej de bucurie, de liniște și de încântare a sufletului. Între toate aceste zile, totuși, cea mai  specială, mai emoționantă și mai frumoasă este Ziua Izvorului, a Îngerului Păzitor, a Speranței, a Icoanei Sfinte, a chipului cel mai drag de pe Lume – adică ZIUA MAMEI! Poate de aceea cele mai frumoase versuri de pe lume, scrise de poeții tuturor națiilor, sunt versurile dedicate Mamei! Mamei care ne-a dat viață dar și a Mamei care ne păzește de rele sufletele, care mijlocește în Cer pentru noi pământenii credincioși și chiar necredincioși!

           De Ziua Mamei, invitați fiind de către doamna Cristina Darabonț, directoarea Unității Medico- Sanitare Teaca, am participat la o întâlnire cu onorabilele doamne și onorabilii domni care viețuiesc în acest așezământ deosebit, ocazie cu care Cornelia a cântat câteva cântece de suflet dedicate mamei, ba chiar a invitat alături de ea, pe ritmuri de cântec drag, pe toți participanții. Locul acesta este binecuvântat de Bunul Dumnezeu cu un personal deosebit: amabil, plin de solicitudine, cu o empatie evidentă față de acești oameni pentru care bătrânețea a devenit o povară greu de dus în singurătatea de acasă! Însă prin grija factorilor de decizie locali și județeni locul acesta nu este doar o unitate medico-socială model, ci de-a dreptul o Casă primitoare, Acasa dorită la vârsta senectuții… O curățenie exemplară, o dotare tehnico-materială la standardele actuale, un personal calificat și dedicat acestei chemări mi-a adus în suflet, brusc, așa ca o revelație, gândul că, nici mai mult nici mai puțin, tinerele care se ocupă de acești oameni sunt de fapt chiar fiicele și nepoatele lor. O așa revărsare de dragoste a personalului așezământului pentru bunicii și bunicuțele locului nu mi-a mai fost dat să văd!!

                 Mi-am zis, participând cu sufletul la micul recital artistic al Corneliei, că iată – aceasta este România adevărată și profundă, România în care suntem cu toții solidari la bine și la greu, România în care se întîmplă lucruri frumoase, înălțătoare chiar, România în care ne-a fost, ne este și ne va fi drag să trăim! De aceea nu pot să nu-mi exprim gândul/nemulțumirea/nedumerirea, ba chiar și revolta față de atitudinea cvasigenerală a massmediei românești, obsedată zilnic de scotocirea în gunoaiele care oricum, oriunde și oricând au însoțit societatea și viața oamenilor. O mass-media obsedată de profit, de bani și, sper că mi se pare doar mie, transformată într-un tonomat in care torni orice mizerii și scoți cei 30 de arginți…

           Am alungat aceste gânduri revenind din…rătăcirea de o clipă a gândului, pentru a îngâna împreună cu Cornelia și cu întreaga sală versurile…

Dorul meu mă duce iară

La Măicuța-n fapt de seară

Că mă așteaptă în prag

Să mă sărute cu drag…

Șade cu cina pe masa

Ochii lacrimi multe-i varsă

             La o așa revărsare de sentimente lacrimile  de pe obrajii ascultătoarelor și ascultătorilor, abandonați de bună voie parcă în brațele Amintirii, au curs din ochi și apoi, desigur, în și din sufletele lor încă tinere și doritoare de astfel de clipe… Scriu aceste rânduri cu mulțumirea de a fi văzut la UMS Teaca lucruri deosebite : o unitate medico-sanitară modernă, bine gospodărită, cu personal calificat, deosebit și, mai ales, cu oameni care și-au găsit în această Casă ca acasă cu adevărat alinarea bătrânețelor...

         După o plimbare prin centrul comunei noastre am avut surpriza să văd pe o stradă Primarul și pe alta Viceprimarul, cu brațele pline de flori, pe care le ofereau cu generozitate domnișoarelor și doamnelor întâlnite! Fiind și ora terminării cursurilor la liceul ‘’Constantin Romanu Vivu’’, pe aceleași străzi și ulițe am văzut râuri de copii cu garoafe în mână îndreptându-se voioși spre casă…Ecce homo! Iată Omul, iată românul, iată cetățeanul adevărat…După o așa efuziune seintimentală veți fi de acord dragi cititori că Teaca este azi, un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni harnici, care își văd de ale lor, cu bune și cu rele însă mereu cu Spereanța în suflete. În așa loc ți-e drag să trăiești! Doamne ajută!

Cronicar ( ca de obicei) sentimental și deci subiectiv

Col. rt. Florentin Archiudean