Dăscăliţa Irina

La Editura Karuna a apărut cartea autobiografică „Dăscăliţa” a doamnei profesoare Paraschiva Avram. O poveste care surprinde portretul unui dascăl exemplar, de la primele ore predate cu emoţie în satul din Poiană, la 17 ani, până în momentul pensionării, când Irina era directorul unei instituţii a cărei fundament l-a pus tot ea. De la seninătatea şi puritatea izvorâtă din tainele vârstei, până la blândeţea cu care vorbea elevilor, de la orele predate copiilor care veneau în costum popular pentru a desluşi tainele şcolii şi a se face mai departe „domni”, până la elevii care aveau nevoie şi de sprijin sentimental pentru că nu aveau părinţi, Irina reuşeşte să îşi dedice sufletul cu profesionalism cauzei nobile. Drumul nu a fost uşor, de la prima gazdă, unde locuia într-o cămăruţă cu pământ pe jos, până la apartamentul obţinut în oraşul de pe Someş. Bine oglindite sunt portretele părinţilor, a mamei Irina, femeie puternică ce a ştiut să-şi ducă viaţa cu demnitate, la tata, un om ataşat de pământ, care s-a aflat de câteva ori în pragul morţii atunci când bucata de „loc” i-a fost luată în „colectivă”. Şi toate aceste sacrificii au fost făcute pentru ca domnişoarei Irina să i se dea voie să intre la clasă pentru a preda în continuare. Lumea ţăranului român, bine creionată, descoperă oameni deosebiţi de pe meleagurile natale din satul cu preoţi şi dăscăliţe, Dumbrăviţa. „Ai grijă ce faci”, sunt cuvintele pline de conţinut, spuse de părinţi, care au urmărit-o toată viaţa pe dăscăliţă, ştiind să fie om între oameni. De altfel, toată viaţa satul a făcut parte din ea însăşi, iar rădăcinile puternice ale românului adevărat au făcut-o să fie o persoană responsabilă. Parcă desprinsă din romanul „Ion” al lui Rebreanu, este imaginea în care în căruţa lui badea Luca, precum Laura învăţătorului, Irina părăseşte satul însoţită de lada de zestre, mutându-se împreună cu Gabi, şi el dascăl, alesul inimii ei. Momente care au rămas întipărite în suflet sunt acelea ale primei locuinţe obţinută în apropierea şcolii, unde tinerii dascăli predau, ghicind aici, printre rânduri, Casa de Copii din Prundu Bârgăului. Apoi, darurile primite drept mulţumire pentru munca depusă, printre care şi purcelul Ioanci, după care doamna a plâns trei zile, în momentul în care a fost sacrificat de Crăciun. Venirea celor doi copii pe lume, Delia şi Gabriel, a fost liantul dintre ieri şi mâine, bucuria familiei. În acest timp, o nouă etapă vine în viaţa dăscăliţei, care pune bazele Casei de Copii din oraşul someşan, descoperind aici Năsăudul Academicienilor, unde dăscăliţa îşi dăruieşte toată dragostea pentru fetele care o considerau o adevărată mamă. Momentele grele precum boala soţului Gabi sunt depăşite cu dragoste, astfel încât, după vindecarea acestuia, familia îşi reia cursul normal. Cartea este un adevărat portret al dascălului de altădată, al omului care ştie să pună lumină în fiecare acţiune pe care o întreprinde. Interesantă scenă cânt la venirea fratelui Gabriel pe lume, Delia, crezând că nu mai este răsfăţata familiei, doreşte să plece în căutarea altor părinţi, lucrurile intrând însă, până la urmă, pe făgaşul normal. Personalităţi puternice, Irina şi Gabi, dăruiau toată energia lor pentru ca lucrurile să aibă o finalizare bună, atât acasă, cât şi la Casa de Copii, a doua casă.

Un alt episod este acela în care Gabriel se îmbolnăveşte, însă mama nu este lăsată să stea cu el în spital. Atunci, dăscăliţa, simţind strigătul de disperare al copilului abandonat de părinţi, durerea şi suferinţa acestuia pentru lipsa fiinţelor dragi ce i-au dat viaţă. Cu atât este mai sensibilă menirea dascălului în instituţiile de ocrotire cu cât el trebuie să fie atât generator de suport educativ, cât şi afectiv. O poveste frumoasă, cu secvenţe ale marilor sărbători petrecute împreună cu copiii din Casă, apoi sărbătorirea zilei de naştere a fiecărei fete din instituţie. Irina trăia emoţii puternice simţind provocarea responsabilităţii, însă cu onestitate şi conştiinciozitate acţiona de fiecare dată cu calm şi discernământ, reuşind să iasă, cu demnitate, din fiecare situaţie. Şi satisfacţiile nu au încetat să apară, sutele de copii din şcoală reuşind să aibă propriul drum în viaţă, să fie oameni responsabili şi, mai apoi, sărbătoare de sărbătoare şi an de an să-i trimită felicitări de mulţumire doamnei Irina.

Cartea descrie firul vieţii după căsătoria copiilor şi venirea pe lume a nepoţilor Dan şi Paul din partea fiicei Delia şi a Gabrielei de la fiul Gabriel. O carte a amintirilor, o confesiune pusă în palma cititorilor care, cu respect şi dragoste, trebuie să aprecieze munca unor oameni care au ştiut să slujească cu devotament profesia de dascăl.