Dacă eşti nemulţumit votează în alb!

Poţi schimba pionii însă dacă nu schimbi tabla de şah, jocul va avea aceleaşi proporţii; poţi schimba actorii dar dacă nu schimbi scenariul, piesa va avea aceeaşi structură; este posibil ca ei să fie mai mult sau mai puţin talentaţi, dar piesa care o interpretează este aceeaşi. Timp de aproape 20 de ani am schimbat actorii în scenă însă nu ne-am gândit să schimbăm scenariul, recuzita; am plătit alţi muzicieni cu bani grei ca să vină şi să cânte aceeasi melodie plictisitoare. Până când vom accepta schimbarea măştii, până când aceleaşi instrumente dezacordate ne vor toci timpanele, până când vom fi orbi ca să nu înţelegem că sistemul este acelaşi!

România de după Revoluţia din 1989 este România cameleonică: o Românie mascată într-o pantomimă de gâlceavă electorală, care se fundamentează pe aceleaşi persoane. Mişcarea Românilor din Europa, MRE este dezamăgită de situaţia de decadenţă continuă a sistemlui politic din România şi-şi exprimă nemulţumirea prin votul de protest, prin votul în alb!

De ce Votul în alb?

Pentru că nu există în acest moment, în opinia noastră o alternativă credibilă!

Este democratic, legitim şi legal

-Exprimă în acelaşi timp dorinţa de participare.

-Votul în alb nu se contabilizează în contul niciunui candidat

Sistemul politic şi partidele politice din România în 20 de ani au demonstrat că nu sunt capabile să administreze problemele şi necesităţile românilor. Din acest motiv mai mult de 4 milioane de români s-au autoexilat. N-am plecat de bună voie din România, ci datorită unei situaţii economice şi sociale in deriva.

Mişcarea Românilor din Europa, MRE doreşte să dea un mesaj de unitate de opinie si dorinţă de participare activă în diasporă şi în ţară:

Dacă vrei democraţie votează în alb!

Trimite-i pe toţi acasă!

România are nevoie de o reformă totală şi radicală a clasei politice actuale, compusă în mare parte din scandalagii, chiulangii, acuzaţi de corupţie, care au blocat progresul real al ţării în ultimele două decenii! Din păcate acea minoritate onestă a oamenilor politici, este absorbită de sistem!

Mişcarea Românilor din Europa, MRE îndeamnă electoratul să-şi exerecite dreptul la vot, câştigat atât de greu! Şi propune votul în alb ca manifestare democratică a lipsei de alternativă între candidaţii pentru alegerile prezidenţiale din 2009. De două zeci de ani în Romania se votează „răul cel mai mic”. Voturile nemulţumiţilor sunt canalizate către „adversarul politic”. Românii votează „un candidat” pentru a scapa de altul! De două zeci de ani românii votează „pe simpatie”, votează „cadourile electorale”

Nu există ideologii, programe şi proiecte! Există doar afaceri, clanuri şi alianţe politice împotriva poporului! Până când vom fi atât de naivi să nu vedem lipsa de perspectivă a clasei politice din România, discursul anacronic şi lipsa voinţei politice de a reforma cu adevarat Romania? Până când vom vorbi de corupţie fără demascarea şi pedepsirea corupţilor? Până când vom accepta apatici această stare de lucruri?

Dacă eşti nemulţumit, votează în alb, introducând în urnă buletinul de vot neştampilat.

Participă la alegeri!!!

Florin I. Bojor

Purtătorul de cuvânt MRE

Barcelona, Spania

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5