La Dumitra

Cu Octavian Harşian, la un pahar din „licoarea zeilor”, amirosind parfumul florilor de mai şi ascultând simfonia albinelor culegătoare

         Îşi clădeşte şi îşi încoronează viaţa, de vreo 85 de ani, în şi alături de natură. Şi tot în mijlocul naturii amirosind parfumul florilor de mai şi „deranjaţi” de simfonia albinelor culegătoare, stăm de vorbă, la un pahar de vin izvorât din dealurile Dumitrei, patria vinului, cu inginerul Octavian Harşian.

         Rep.: - De unde să începem, Octavian Harşianu?

         Octavian Harşian: - Din satul de piatră, Ardan, locul naşterii mele.

         Rep.: - Vă mai duceţi prin acest sat?

         O.H.: - Sigur că da. Deşi nu îmi amintesc din vremea prunciei mele, acum îl preţuiesc foarte mult. Am stat doar puţin timp aici. Aveam doar doi ani dar azi, când ajung prin zonă mă bucur să întâlnesc oameni gospodari, crescători de animale ce şi-au ridicat case trainice. Ardanul rămâne înfipt în istorie.

         Rep.: - De la Ardan aţi mers mai departe...

         O.H.: - Părinţii mei au fost învăţători în Gledin. Au venit evenimentele din august 1940 şi am fost obligaţi să ne refugiem. Am ajuns prin Alba. Cum părinţii erau, cum spuneam învăţători, împreună am stat la un internat. Aşa era atunci. În 1945, am revenit din refugiu şi ne-am stabilit în satul Sângeorzu Nou, o localitate părăsită atunci de locuitorii saşi plecaţi de teama ruşilor. E o întreagă poveste cu sosirea noastră aici. Am venit cu căruţa. Mama m-a pus într-un coş cu nuiele, protejându-mă în acest fel. Erau vremuri grele. Şi, făcând o paranteză, mă gândesc acum la drama refugiaţilor ucrainieni, plecaţi din ţara lor datorită războiului.

         Rep.: - Şi aţi ajuns în Sângeorzu Nou. Acum, în această zonă aveţi terenuri cultivate şi, ca atare, treceţi de multe ori pe aici. Vrem nu vrem, la o anumită vârstă devenim nostalgici şi ne întoarcem la anii de început ai copilăriei. Spunea un actor: Doamne, fă-mă din nou copil şi argat/ Şi du-mă la mine în sat. Ce sentimente vă încearcă trecând prin Sângeorzu Nou, când ajungeţi la şcoala unde aţi făcut câteva clase?

         O.H: - Mă duc des prin Sângeorzu Nou. Acum, din anumite motive, poate mai rar, dar totdeauna mă gândesc cu plăcere, mă încearcă emoţiile şi aducerile aminte. Era prin 1945, când eram elev în clasele primare. Mulţi saşi au revenit acasă. Erau foarte mulţi copii. Învăţam şi ne jucam împreună. Am învăţat atunci săseşte. Mi-am făcut mulţi prieteni, iar după ani şi ani i-am întâlnit şi de fiecare dată mă bucură prietenia şi afecţiunea lor.

         Rep.: - Să revenim la anii maturităţii. Aţi terminat liceul şi v-aţi îndreptat către agronomie. De unde această opţiune, fiindcă aveaţi şi altele, în şcoală eraţi un elev foarte bun la învăţătură?

         O.H.: - Cred că nimic în viaţă nu este întâmplător. Nu ştiam atunci cu precizie în ce direcţie s-o apuc. E şi aici o poveste. Unchiul meu, fratele tatei, a studiat Dreptul la Paris. Avea o moşie în Marghita şi el nădăjduia că eu voi fi administratorul ei. „Tu o să fii agronomul casei, o să te ocupi de lucrarea pământului, îmi spunea acesta. Vremurile s-or schimba, aşa că o să devii specialistul fermei”. Dar unchiul meu n-a mai prins vremurile de după ’89 şi n-a mai apucat să vadă că eu, nepotul Octavian, am devenit inginer agronom şi că voi administra suprafeţe de terenuri. Nu pe cele din Marghita ci din zona Bistriţei-Năsăud.

         Rep.: - Aţi terminat facultatea cu rezultate deosebite. Cum a fost întâlnirea cu primul loc de muncă, în calitate de inginer agronom?

         O.H.: - Vreau să spun că, după absolvire, mi s-a propus să rămân la catedră. Am terminat printre primii, dar am refuzat şi am ajuns, spre uimirea colegilor, într-un CAP din Bărăgan. N-am prea călcat pe acolo fiindcă am insistat şi am fost repartizat în Ardeal. Am cerut să fiu mai aproape de casă. Comisia, datorită şi notelor foarte bune de la licenţă, a fost, să spun aşa, îngăduitoare, şi m-a trimis la CAP Teaca, deşi eu doream să muncesc într-o unitate agricolă de stat. Nu am prea zăbovit mult nici aici şi, din 1964 sunt la Dumitra.

         Rep.: - Şi aici, prima responsabilitate în domeniu a fost?

         O.H.: - Am fost repartizat în sectorul zootehnic. Şi nu mi-a părut rău. Aici mi-am făcut stagiul, ucenicia practică. Aveam oameni, zootehnişti adevăraţi şi pricepuţi în îngrijirea animalelor. Efectivul se ridica la sute de capete, bovine şi ovine. Atunci, producţia din zootehnie reprezenta mai bine de 50%. Se făcea lapte şi carne. Erau furaje cultivate. Dar mai înainte de toate existau oameni. Când mă gândesc că acum, cu grue, găsesc un lucrător în zootehnie, un cioban plătit foarte bine, mă cuprinde – vorba poetului – o tristeţe iremediabilă.

         Rep.: - Aţi fost foarte mulţi ani director de Gostat. Apoi a venit Revoluţia şi praf s-a ales din averea clădită prin munca celor mulţi. Aţi devenit întreprinzător, fermierul de astăzi. Cum a fost începutul în noua calitate?

         O.H.: - Vorba unuia, este greu până faci primul milion. Apoi, totul merge de la sine. Sigur, n-am făcut un milion ci mi-am cumpărat, cu un credit, o combină. Am plătit creditul mai repede şi am cumpărat altă combină, mai performantă. Am lucrat în campanii şi nu numai, am avut şi meseriaşi pricepuţi şi aşa, an de an, afacerea a mers înainte. Tot câştigul l-am investit.

         Rep.: - Suntem în podgoria Harşian de la Dumitra. Este firesc şi cred că vă face plăcere să vorbim de vin şi de viţa-de-vie. Sunteţi un adevărat deschizător de drumuri şi în acest domeniu, aţi reuşit performanţe, aţi repus în circuitul viticol al ţării zona Dumitrei, aici unde de mai bine de 60 de ani munciţi şi scrieţi, tehnologic vorbind, istorie.

         O.H.: - Via este pasiunea vieţii mele. Se ştie că de mii de ani vinul a fost numit licoarea zeilor, dacii aveau un adevărat cult pentru vie. Revenind la Dumitra, aş vrea să mai spun că vinul de calitate este legat de loc şi de oameni. Trăind într-o comună săsească, am încercat, şi mă bucur că am reuşit, ca tradiţia să nu dispară. Îmi amintesc că, fiind stagiar, exportam numai din podgoria noastră peste trei vagoane de struguri. O adevărată bogăţie. Aveam atunci cel mai bun Pinot Gris din Europa.

         Rep: - Îmi spuneai odată că de multe ori stai aici, pe terasa din vie, şi priveşti în ochii vinului. Cum vine asta – în ochii vinului?

         O.H.: - Şi via, şi strugurii, şi vinul te privesc. Au viaţa lor. Au secretele care cu greu pot fi dezlegate şi înţelese de nepricepuţi. Strugurele, acest fruct miraculos al divinităţii, are încorporat în el taine greu de înţeles. Îţi trebuie răbdare, dragoste şi foarte multă muncă. Aşadar, pentru mine, via a fost şi este hobby-ul meu. Şi aşa am încercat să fac şi cu plantaţia de zece hectare pe care o deţin la ora actuală. Am cumpărat zece hectare de teren alunecos, degradat, lăsat pradă vremurilor. Am demarat un proiect, am pregătit terenul, am investit mult, am muncit mult, dându-mi seama că singura cultură care se pretează pe aceste terenuri este viţa-de-vie. Am ajuns, astfel, la zece hectare. Şi, nu vreau să mă laud, dar vinul produs la noi, calitatea lui, a fost confirmată prin numeroase diplome şi premii obţinute.

         Rep.: - Inginerul Octavian Harşian se apropie de 85 de ani. Dar în spirit, în vorbă şi în acţiune rămâne mereu tânăr. A reuşit adevărate performanţe în zootehnie şi în cultura viţei-de-vie. De asemenea, a readus în zonă, după ’89, cultura florii soarelui. Dar mai presus de toate, a reaşezat în circuitul viticol al ţării şi nu numai, vinul de Dumitra. Este prezent în revistele de specialitate. Este un om care acordă oricui asistenţă de specialitate, este „savant” în cultura viţei-de-vie, a cerealelor şi deopotrivă în zootehnie. Datorită multor performanţe de producţie, ne îndreptăţesc să spun că inginerului din Dumitra ar trebui să-i fie acordată calitatea de Cetăţean de Onoare al judeţului. Ar fi o adevărată recunoaştere a meritelor unui inginer agronom care şi-a dedicat întreaga viaţă dezvoltării sectorului agricol despre care, la un moment dat, un mare cărturar spunea că: „Agricultura este mama tuturor lucrurilor”, dacă aceasta înfloreşte şi celelalte domenii prosperă.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5