La noi

Cornel Cotuțiu: Ubi bene... (Generozitatea unor cuvinte - 2)

Hm !... Oare chiar așa? Adică: „Ubi bene, ibi patria.” Adică: „Unde e bine, acolo e patria.”

     Mii de ani zicerea aceasta latină a străbătut timpul, acceptată sau repudiată, de categorii de oameni și în conjuncturi diferite civic-moral-cultural-istorice.

     Mai întâi, înaintea erei noastre celebrul Aristofan o zice în comedia „Plutus”, unde se dezbate problema repartiției bunurilor în societate. Fraza va fi reluată de alt antic, Cicero, în varianta „Patria este oriunde-i bine.”

     Încă din vremea cursurilor mele liceale, am avut interes, plăcere, pentru istoria antică și tot de atunci am rămas cu o îndoială, aflând, la orele de latină, de zicerea aceasta, rezumată repede în „Ubi bene...”

     Începusem că cuget astfel: Nesățioșii de la Roma imperială nu au avut odihnă, pofta de noi teritorii și-au stâmpărat-o cu sabia și arcul, războaiele întindeau armatele din Asia Mică, Africa până în inima Europei. Cine erau combatanții? Vlăjgani de toate națiile, adunați din triburile precare și tentați de putere, prosperitate hăcuită și cruzimea forței trupești. Masacrând, incendiind, baștina devenea amintire trecătoare. Valoarea de reper a existenței lor era binele răsplătit de puterea imperială. Pensionările din armată fiind vremelnice, dacă se afla, de plidă,  în munții Orăștiei, de ce să nu rămână alături de o geto-dacă focoasă? Iată un loc unde își poate trăi binele, căci cel din baștină devenea o nălucire.

     Spiritul relației „ubi”-„ibi” a rămas pe verticalul veacurilor, împărtășit fie cu pasiune, fie cu resemnare, aceasta din pricini diverse. Dar nu mai puțin cultivat cu replica „Unde e patria, acolo de bine”.

     Până în decembrie 89 „Ubi bene...” era trăită ca o stare magică, fictivă, ca o replică intimă la țipata zicere „societatea socialistă multilateral dezvoltată”.

     Și deodată s-a întâmplat neașteptata faptă românească de la finele acelui decembrie, numită, acceptată, în grabă, drept „revoluție”. Numai că, la puțini ani apoi să crească în conștiința românului lucid revelația „loviturii de stat”. Dar „granița” a început să devină în scurtă vreme doar un semn convențional pe harta țării. Și deodată „Ubi bene, ibi patria” a început să-și găsească certitudini reale.

     Starea de „patrie” a început să se nuanțeze, să se convertească cu starea de „dor de patrie”; trăindu-și din plin DORINȚA, starea de patrie se convertește în DOR

     Nu puțini dintre cei care și-au luat familia, căutând meridiane ale prosperității, au plecat cu gândul întoarcerii după ce se va fi întâmplat acea acumulare de venit, de bunăstare, de care știa că nu va avea parte în țara de baștină. Dar mai toți cu care am avut schimb de vorbe mi-au spus că așa crezuseră la plecare, ca apoi să ajungă la convingerea că șederea pe alte meleaguri să fie definitivă, iar privirea spre plaiurile natale să fie potolită cu starea de Dor. Am astfel de mesaje  din Occidentul Europei și de peste Atlantic, de la oameni de diverse condiții profesionale. Mie mi-a rămas doar întrebarea: Dacă aș fi de vârsta lor, ce aș face?

 

           

Comentarii

21/03/24 23:07
Rus Augustin

„Dacă aș fi mai tânăr, m-aș aventura spre ... ”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5