Constantin Rus, nominalizarea PSD Bistriţa pentru Colegiul 1 la Camera Deputaţilor

Organizaţia Municipală a Partidului Social Democrat a decis ca nominalizarea filialei pentru Colegiul 1 de la Camera Deputaţilor să fie profesorul Constantin Rus.

Decizia a fost luată în forul municipal al social-democraţilor, vineri seara, urmând să fie transmisă către Comitetul Executiv al PSD BN, acolo unde se va da votul final.

Constantin Rus este profesor de fizică şi deţine funcţia de director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, fiind nu doar unul dintre cei mai longevici manageri educaţionali, ci printre cei mai buni, prin prisma rezultatelor pe care unitatea şcolară le-a obţinut. De altfel, Rus se identifică aproape cu şcoala în care activează din 1978.

Constantin Rus este născut în 9 noiembrie 1952, iar în 1975 a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. A obţinut şi un masterat în administraţie publică locală, în 2006.

În ceea ce priveşte Colegiul 1 de la Senat, pe care PSD îl revendică (n.n. - la fel ca şi PNL), social-democraţii bistriţeni vor susţine nominalizarea de la „judeţ”. DAcă PSD îşi va adjudeca la negocieri colegiul, ar putea candida prof. Adriana Doina Pană de la Colegiul Infoel, fost secretar de stat la Ministerul Educaţiei. Dacă va fi al PNL, atunci candidatul este Dorin Dobra.

Comentarii

15/09/12 12:40
cora

respect profesorii, da nu stiu totusi ce ii recomanda pt parlament, au ceva experienta in economia reala? unde ii pui acolo stau, is "de incredere" altfel spus, asta-i probabil motivu pt care o babuta o sa fie senator.

16/09/12 20:02
Den Siao Pin

Subscriu la ceea ce spune Dora. Rus este un om respectabil. Dar speram ca PSD ul sa gaseasca un economist, un finantist, un militar chiar care sa se bata in Parlament pentru judet. O va face si Rus dar invatamantul in tara asta nu are nici un viitor.Deocamdata.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5