Consens pentru construcţia unui pod nou, peste râul Bistriţa, în comuna Josenii Bârgăului. Primarul Nicolae Vrâncean: Investiția, estimată la peste zece milioane lei, susținută de CNI

Monica Săsărman, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a dat curs invitaţiei transmise de primarul Nicolae Vrâncean de la Josenii Bârgăului pentru a participa la o şedinţă de lucru care vizează situaţia podului peste râul Bistriţa, de la Rusu Bârgăului. Reamintim faptul că, în ianuarie, circulaţia a fost închisă pe acest pod care asigură legătura între Rusu Bârgăului – Valea Poienii – Dorolea, pe DC 6B, pentru că această construcţie este grav avariată şi nu mai prezenta siguranţă pentru trafic.

         La întâlnire, alături de primarul Nicolae Vrâncean au participat viceprimarul Marius Urs şi o parte dintre consilierii locali din Josenii Bârgăului, ajungându-se la un consens cu privire la construirea unui nou pod, în paralel fiind demarate demersuri pentru a fi găsită o soluţie provizorie, dar legală pentru a asigura accesul cetăţenilor către proprietăţile de pe partea cealaltă a râului Bistriţa.

         „După cum ştiţi este destul de afectat, nu se mai poate circula pe el şi, în consecinţă, noi am luat toate măsurile pentru a-l reabilita. Din punctul meu de vedere, ne-am dat tot concursul pentru a-l pune la punct. În anul 2022 a fost prima defecţiune la un picior al podului. La consolidarea lui, am pus 200 tone de piatră spartă, 60 metri cubi de ciment B400, pentru a consolida primul picior afectat. Datorită faptului că apa a tot spălat, a fost afectat şi al doilea picior de pod. Primul nu a mai fost afectat. Vorbim despre un pod construit în 1999, când s-a dat în folosinţă pentru circulaţie publică. A fost construit destul de bine dar, din diferite motive, poate din cauza mai multor exploatări pe râu sau din cauza multor viituri care au venit, au spălat picioarele podului. Prima expertiză tehnică, 41/2022, întocmită de expertul tehnic ing. Gabriela Viorel, a fost pentru consolidare. Au apărut aceste probleme, iar în urma expertizei care s-a făcut, soluţia dată de expert a fost construirea unui pod nou”, a explicat primarul Nicolae Vrâncean.

         Edilul comunei a menționat că pentru siguranţa circulației cetăţenilor,  Guvernul României, mai precis Compania Națională de Investiții, va finanța construcția unui pod nou, investiția fiind prinsă pe lista sinteză. “Am procedat la obţinerea avizelor şi am depus o solicitare la CNI pentru finanţare. Toate sunt pe calea cea bună, într-un ritm urgent. Am solicitat Guvernului României, prin doamna ministru secretar de stat Monica Săsărman, dar şi altor foruri, o finanţare de urgenţă. Valoarea obiectivului, conform indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiei, în faza de detalii, întocmită în martie 2024, este de 10.575.000, inclusiv TVA.  Condiţiile construirii unui pod nou implică şi demolarea, din bugetul local, vechiului pod, trebuie să dăm terenul liber de sarcini”, a precizat primarul Vrâncean.

         Viceprimarul Marius Urs a menționat că în scurt timp este finalizată și situația juridică, în sensul de a fi eliberat extrasul CF, ulterior și certifcatul de urbanism, iar un pod nou ar însemna și lucrări de recalibrare a albiei râului, apărări de mal etc. Consilierii locali prezenți au reiterat necesitatea unei investiții noi, existând un consens în plan local, dar au transmis și doleanța cetățenilor de a fi sprijiniți în găsirea unei soliții provizorii pentru ca oamenii să-și poată folosi terenurile agricole de pe celălalt mal al râului Bistrița, varinta de ocolire prin Dorolea depășind 15 kilometri, fapt care îngreunează accesul utilajelor, al animalelor etc.

Secretarul de stat Monica Săsărman (MDLPA) a menționat că încă din  2023  au fost demarate procedurile pentru pentru consolidarea acestui pod, dar pe parcursul obținerii avizelor au apărut alte probleme. “În luna ianuarie, a avut loc situaţia care a condus la afectarea integrală a podului. Atunci s-a solicitat reactualizarea expertizei, pentru că nimeni nu se apucă de lucru sau nu decide fără opinia unui specialist. (...)Expertul ne-a spus clar că se recomandă demolarea pentru că, încă de la execuţia podului, nu au fost respectaţi parametrii, nici de dimensiune, nici de structură de rezistenţă şi chiar structura de rezistenţă prezintă fisuri şi este afectată. Din partea Companiei Naţionale de Investiţii există întreaga disponibilitate de a rezolva problema financiar, de a suporta costurile cu proiectarea şi cu execuţia, rămâne ca dumneavoastră să stabiliţi ce doriţi să faceţi”, a declarat secretarul de stat bistrițean.

În context, Monica Săsărman  a punctat și alte investiții pe care ministerul de resort le finanțează în comuna Josenii Bârgăului, și anume proiectul „Modernizare străzi JOsenii Bârgăului” – în valoare de 6 milioane lei; Extinderea reţelei publice de apă şi apă uzată – aproximativ 6 milioane lei, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, şi construirea unei săli de sport, care intră în licitație la Compania Națională de Investiții.              

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5