Clubul Copiilor Beclean a sărbătorit Centenarul Încoronării

prof. Daniel Rațiu

Clubul Copiilor din Beclean s-a aflat în rândul instituțiilor care au sărbătorit împlinirea celor 100 de ani, de la încoronarea din 15 octombrie 1922 a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. Mai întâi, elevii cercului de muzeologie și folclor au aflat informații prețioase despre acest moment, prin intermediul excursiei organizate la Alba Iulia, în care s-au vizitat Sala și Muzeul Unirii, dar și Catedrala Reîntregirii. Iar vineri, 14 octombrie, cercul de dans popular, coordonat de d-na director Poenar Reghina, și cercul de muzeologie și folclor, coordonat de profesor Rațiu Daniel, au susținut un spectacol folcloric în Parcul Orașului Beclean în fața bustului Regelui Ferdinand.
Spectacolul a adunat un public numeros, dar și foarte multe aprecieri pe rețelele de socializare la adresa elevilor care au evoluat.
Mulțumim autoritățiilor locale pentru sprijinul acordat, dar și d-nului Herteli Vasile pentru sonorizarea de calitate .

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5