Cine este Dumnezeu, cum se mișcă El, de ce El este liber

         Dumnezeu este Cel ce este, Cel care are prin firea Sa existența, Cel a cărui ființă se identifică cu existența și care nu primește existența de la nimeni, Cel care nu depinde de nimeni și de nimic, Cel care nu trebuie cugetat în mod necesar împreună cu altcineva sau altceva, ci există exclusiv prin Sine. Dumnezeu nu-și spune ceea ce este, ci Cel ce este, adică El este Persoana, doar persoana este conștientă că există, doar o persoană există pentru sine, pentru că știe de sine. El nu are nevoie de nimic altceva, nu se mișcă spre nimic în mod necesar, pentru că spre rău nu se mișcă, pentru că răul este un minus în existență, iar o treaptă mai sus în bine, adică în existență, spre care să se miște, nu există. Nemișcarea Sa nu este încremenire, ci nemișcarea spre o treaptă mai sus sau mai jos de existență. În identitatea Sa infinită Dumnezeu este totdeauna viața infinită.

         Dumnezeu nu poate deveni rău pentru că atunci n-ar fi prin Sine absolut desăvârșit și simplu și nu poate deveni mai bun grație faptului că nu există ceva mai bun decât El, în aceste cazuri El n-ar fi Dumnezeu, ființa supremă, ar fi ceva mai presus de El, o lege, un sistem de legi, o ființă. Nimic din ce spunem despre Dumnezeu nu este o definire exactă și cu cât înaintăm în cunoașterea Lui adevărată, înaintăm în cunoașterea că nu-L putem defini, înaintarea aceasta în cunoașterea Lui, în definirea Lui, înseamnă înaintarea în necunoașterea Lui, în definirea Lui, El este mai presus chiar de puterea de cunoaștere a îngerilor, dar aceștia știu, mai mult decât oamenii, că El există. Simplitatea Sa este o unitate desăvârșită a ființei Lui, nesupusă nici unei coruperi sau proces de desfacere. A vedea pe Dumnezeu înseamnă a vedea nemărginirea Lui care nu poate fi cuprinsă niciodată, dar această vedere care nu se satură niciodată de a trăi nemărginirea Lui, nu înseamnă o nevedere a Lui, Cel infinit, sau o încremenire în conștiina neputinței de a cuprinde pe Dumnezeu, vederea aceasta a necuprinderii Lui este, concomitent, o mișcare continuă la un nivel și mai mare de vedere și de trăire a necuprinderii Sale. În cunoașterea de Dumnezeu cel nemărginit transcenderea nu are final, cu cât cineva este mai știutor, cu atât se știe mai neștiutor.

         Desăvârșirea nu are hotar, cine crede că și-a terminat desăvârșirea sa, își închide chipul în finit și-L socotește pe Dumnezeu finit. Pe El nu-L cuprine nici un nume pentru că orice nume are un înțeles mărginit, măreția slavei Lui nu are hotar, El este mai presus de înțelegerea conceptuală, însă nu în afară de orice trăire a Lui, El este ,,înțeles” de inimă care îl experiază, orice țintă atinsă în urcușul spre Dumnezeu face începutul unui nou urcuș, orice sfârșit este un început, procesul acesta se petrece cu sufletul cunoscător pentru că Cel în care înaintează nu are hotar, acest suflet crește  continuu în Cel fără hotar.

         Aristotel îl numește pe Dumnezeu drept ,,Mișcătorul nemișcat”, grație faptului că are putere să nu fie mișcat de nimic, nici din interior, nici din exterior, El rămâne totdeauna nesupus nici unei mișcări interioare de corupere, având în Sine forța mai presus de orice forță care L-ar putea mișca sau corupe, este izvorul de forță al tuturor, este forța care mișcă totul, este fundamentul nemișcat al existenței și al mișcării tuturor. Nemișcat nu înseamnă, așa cum am mai spus, lipsit de viață, dacă ar fi fost lipsit de viață atunci n-ar putea crea, susține și mișca totul. El are în Sine plinătatea tuturor puterilor, în afara Lui nu este nici o putere care poate să-L miște dacă nu vrea El să se miște.

         Dumnezeu este cu desăvârșire liber, este cel mai înalt și nu este supus față de nimic, are în Sine totul din veci, în conformitate cu voința Lui, de aceea este cu desăvârșire liber. Omul este o ființă liberă, este creat tot de o ființă liberă, omul este creat de Dumnezeu în libertate, este creat din bunătatea lui Dumnezeu, de aceea unde sunt conștiință și libertate de alegere, acolo este și bunătate, acolo acționează forța binelui. Împărăția cerului nu are peste ea nici o stăpânire, de aceea nici cei care sunt acolo nu sunt stăpâniți de nimic, sunt stăpâni pe ei înșiși, sunt cu adevărat liberi pentru că ei sunt uniți cu Dumnezeu care nu este stăpânit de nimic. Oamenii aceștia sunt liberi de orice patimă, respiră în libertatea deplină a lui Dumnezeu. Cei care se iubesc sunt liberi în iubirea lor, nimic nu-i constrânge să se iubească, nimic altceva nu-i domină, sunt liberi în iubire și liberi să facă tot ce vor în iubire.

 

Comentarii

29/11/23 15:09
Vizitator

Motto:
"La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor."
(Sfânta Evanghelie după Ioan: Capitolul 1)

In loc de comentariu, mai bine poezia "Cobe" de George Topîrceanu:
Tu care mă citești cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună
Sau peste zece ani, — indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Și nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte,
Rostind sentința-i fără drept de-apel.

Și dacă, liber ca într-un ospiciu,
Te lasă încă-un pic să mai respiri,
O face doar așa, dintr-un capriciu:
Tu nu poți evada pe nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, că nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic.
La EL nu merge cu protecție, cu rude;
Nu te salvează nimeni și nimic...

Tu vei muri și-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel.
Și factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeași javră de cățel.

Apoi pe-aceeași stradă solitară
Vor trece îndrăgostiții pe-nserat,
Visând în fiecare primăvară
Un vis pe care și tu l-ai visat.
De dimineață-aceleași servitoare
Vor scoate așternutul pe balcon,
Și fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu cremă de „Avon”...
Iar tu, ca o momâie-ncremenită
În fundul gropii umede și reci,
Vei sta privind în bezna nesfârșită
Cu ochii ficși, întunecați și seci.
Nu vei vedea apusurile roșii,
Nici nu vei ști de-i noapte ori e zi.
Și-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoșii..

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5