Cinci ani de la trecerea la cele veșnice a poetului și jurnalistului Emil Dreptate

            Poetului și jurnalistul Emil Dreptate s-a născut la 13 iulie 1946, la Miceștii de Câmpie, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi s-a retras din existență, la 24 august 2018, în urma  luptei cu o boală necruţătoare.

Scriitorul a urmat cursurile Universităţii „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca.

            Poet și jurnalist (corespondent pentru Radio România Actualităţi în Bistriţa-Năsăud şi director al cotidianului „Mesagerul de BN”), membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Târgu-Mureş (din anul 1994) şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti.

A debutat cu poezii în revista „Tribuna” de Cluj, în anul 1964, colaborând apoi la revistele: „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Viaţa studenţească”, „Familia”, „România literară”, „Litera Nordului”, „Transilvania”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Convorbiri literare”, „Minerva”, „Amfiteatru”, „Ateneu”.

            A publicat următoarele cărţi: „Vicleana vânătoare”, Ed. Eminescu, 1984; „Cenuşa unui zeu”, Ed. Eminescu, 1987; „Mâine cântecul acesta”, Ed. Dacia, 1989; „Vestirile despre tine”, Ed. George Coşbuc, 1995; „Netălmăcit, aşteptările”, Ed. Eminescu, 1996; „Păzitorul de cântece”, Ed. Eminescu, 2001 – Colecţia „Poeţi români contemporani”; „Există un loc”, Editura Mesagerul, 2008; „Colina de aer”, antologie, Editura Dacia XXI, 2011.

            Profesionist indenegabil, Emil Dreptate a jucat un rol semnificativ în mișcarea literară bistrițeană și în formarea unor jurnaliști tineri la ,,Mesagerul de Bistrița-Năsăud”.

            Redăm mai jos câteva aprecieri critice privitoare la opera sa.

Repere critice:

“Muzicală, strânsă cu eleganță în mareele unei proze tradiționale, producția lui Emil Dreptate exprimă o tendință a decorporalizării trăirilor. Sângele său apare subțiat, întomnat, răspunzând cu melancolie decorului medieval local, într-un amestec de reflexe istorice și uneori declinante... Neîndoios, fundalul acestei incantații dureros dematerializante e unul mistic.” Gheorghe Grigurcu-"România literară”

De fapt, melancolia accentuată a poemelor lui Emil Dreptate este provocată de un paseism pronunțat trăind între aceleași coordonate atinse de sunetele auzite sau bănuite ale cornului de vânătoare: Ca pescăruși rătăciți pe un șes/ Ori a inimii desfrunzită grădină/ Vorbele vechi cu un nou înțeles/ O să vină, nesfârșit, o să vină. (Tablou de toamnă). Până și visul, de obicei o proiecție, o opțiune compensatorie în literatură, îl retrăiește de fapt printr-o invocare, o altă întoarcere spre trecut: Hei, caii mei, voi cai ai mei/ Cât v-am iubit și suntem fum (Hei, caii mei). Andrei Moldovan-Erezii lirice, Editura, Limes” Cluj-Napoca, 2004.

Emil Dreptate este, în concluzie, un poet aflat sub zodia clasicului, el are permanenta seninătate și prospețime a poeziei autentice, are puritate a ființei lirice, bogata sa cultură este una sintetică, el nu stă în umbra vreunui zeu protector. Pentru el, drumul lung trebuie să fie un dantesc permanent îndemn. Tit Liviu Pop- Scriitori contemporani Editura, George Coșbuc”, Bistrița, 2003.

Victor Știr

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5