Cei mai mulți matematicieni olimpici pe metru pătrat, în clasa a IV-a A, la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

 

Recent, s-au cernut performanțele olimpice zonale. Suntem tentați să luăm aminte la cele mai răsunătoare rezultate ale elevilor din liceu, eventual ale celor din gimnaziu. Cred că ar fi bine să vedem de unde pornesc aceștia, cum sunt antrenați încă din ciclul primar, ce alternative, ce rigori, ce standarde li se propun, cum sunt motivați să acceadă la trepte superioare ale învățării. Un start de excepție are multe șanse să se prelungească în performanțe/ perspective notabile, să contureze parcursul profesional.

Nu sunt o iscoditoare din fire, deși mă încântă mișcările inedite ale învățării, dar au ajuns la urechile mele niște rezultate frumoase, performanțe olimpice, și m-am întrebat în ce măsură modelul de bună practică, la o adică, s-a promovat. Și, pentru că nu am găsit niște pârghii publicitare, mi-am zis să conturez o mică dare de seamă.

Deci, la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, din Bistrița, am întâlnit șase elevi din clasa a IV-a A cu punctaj maxim și încă doi participanți, calificați, cu rezultate fruntașe la Olimpiada zonală de matematică (Centrul zonal Bistrița). Având tangențe, din cadrul parteneriatelor educaționale comune, cu stilul exigent și profesionist al abordării de la clasă, aproape că nici nu m-am mirat, deși performanța e dovada vie că efortul didactic a adus roade sclipitoare. Cercetarea, aplicarea unor metode critice/ creative au dat rezultate notabile.

Înaintând cu documentarea, am descoperit că se lucrează pe nu știu câte paliere, alegând din culegeri multiple, gazete matematice, diverse ediții, formule eficiente, provocatoare. Încă din clasa pregătitoare, copiii sunt instruiți în spiritul competitivității, învățând că un joc bun se face cu antrenament constant. Ora de aritmetică și geometrie se constituie într-un dinamic laborator. Vraja calculelor e prelungită voluntar de îndrăgostiții de numere/ de spațiu și în pauze. Metoda figurativă, ecuații cu mai multe necunoscute, false ipoteze strunesc o gândire perspicace, vigilentă, critică.

Îndrumătoarea acestor olimpici, doamna învățătoare Aurora Rad, merită toți laurii. A dovedit de-a lungul  anilor, prin pregătirea model a generațiilor de elevi, că e exigentă întâi de toate cu sine. Din dialogurile purtate cu dânsa, din rafinamentul abordărilor tematice, din observarea efervescenței cu care pregătea materiale pentru diverse proiecte, înțeleg că pune în misiunea de a educa maximă dăruire. Deși nota de profesionalism poate fi aproape intimidantă, ea e, totuși, molipsitoare, inspiratoare.

Aici și acum, în ciclul primar, se învață cum se asumă eficient o provocare. Aici și acum, se stimulează motivația de a fi foarte bun pentru un domeniu. Aici și acum, se învață să nu ne mulțumim cu puțin, să nu rămânem la coajă, să mânăm mai la adânc, să ajungem la miez. Și nu pentru înfumurare, ci pentru fascinația ajungerii la adevăr, de oricare natură ar fi acesta. Și evident, în adevăr, gustul libertății (acum matematice) trebuie să fie reconfortant.

Felicit echipa olimpicilor din clasa a IV-a A, de la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Bistrița, coordonați exemplar de doamna învățătoare Aurora Rad.

 

Ionela-Silvia Nușfelean

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5