La noi

Ce mi-i Tanda, ce mi-i Manda

Penibilul provocat (cel puţin în spaţiul european) de Ministerul Culturii, călărit de „ember” Kelemen Hunor – apropo de licitaţia pentru manuscrisele Emil Cioran – a fost estompat, în ceasul al 12-lea, de bravul român George Brăiloiu, care, cu aproape o jumătate de milion de euro, a achiziţionat, pentru patrimoniul românesc (se aude „ember” Kelemen?), manuscrisele Emil Cioran, scoase la licitaţie, în Paris.

Nu e prima dată când ne facem de râsul curcilor, în plan cultural, pe meridianele planetei. De-a lungul anilor post-decembrişti s-au consemnat în mass-media nenumărate situaţii, momente, manifestări jenante despre felul cum guvernele româneşti îşi preţuiesc propria-i cultură. Motivaţia era/este aceeaşi miorlăială: N-avem bani.

Îmi amintesc de un caz, din 1996, când mă aflam la Copenhaga, cu Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş”, de la Bistriţa. Exista în capitala Danemarcei o formaţiune de dansuri populare româneşti numită „Crihalma”, alcătuită din doamne, fete, domni, holtei – toţi danezi (şi care jucau dumnezeieşte!). De ce această preocupare a lor pentru folclorul românesc, de ce denumirea aceasta a formaţiei – e o poveste lungă şi nu asta mi-am propus acum.

În anul acela, potrivit unui program UNESCO, aveau loc acţiuni culturale într-un anume continent – acum fusese ales Africa, nu mai reţin în ce ţară şi, pentru manifestări folclorice, fusese invitată să participe România (din partea Europei). Convenţia era, de fiecare dată, ca participantele să-şi acopere cheltuielile de transport, protocol. Ei bine, chemarea a fost declinată de Ministerul Culturii, pe motiv că nu avem fondurile financiare necesare. Aflând de această smiorcăială, ambasadorul român de la Copenhaga a avut o idee: A luat legătura cu Lilien Apetri, conducătoarea „Crihalmei” (Doamne! la ea acasă mi-a arătat un dulap cu straie populare româneşti, spunându-mi: „Asta este cea mai scumpă avere a mea”) şi i-a propus să reprezinte folclorul românesc la manifestările organizate de forul internaţional. A fost de acord, da, vom avea la timp banii necesari. Și uite-aşa obrazul mioritic a fost salvat de un ansamblu danez. Ministerul nostru de resort a acceptat soluţia. S-a ştiut şi se ştie mai deloc despre acest episod.

Revin la licitaţia Emil Cioran din Franţa.

În absenţa Ministerului Culturii din România – ciobănit de excelenţa sa „ember” Kelemen Hunor – a intervenit un particular care aflase abia în ajun despre ce se punea la cale pentru a doua zi la Paris. Printr-un agent al său, cu care ţinea legătura la telefon, a plusat într-atât încât a exasperat pe cei 30 de participanţi din sală şi a câştigat licitaţia.

Cine e George Brăiloiu? (Nu ştiu dacă e descendent din familia faimosului etnomuzicolog şi compozitor Constantin Brăiloiu). Controlează integral compania KDF Energy, fondată în 2002, firmă care, în prezent, efectuează consultanţă în energie şi în tranzacţionarea de certificate de emisii de dioxid de carbon. De aici îi iese un profit de câteva milioane de lei anual.

Ce l-a îndemnat să participe la licitaţia Emil Cioran? Încredinţarea că documentele acestea trebuie să intre în patrimoniul nostru naţional; urmând să le doneze unei instituţii de cultură prestigioase, fie Bibliotecii Centrale Universitare de la Bucureşti, fie Academiei Române.

Întrebat de un reporter ce părere are despre absenţa Ministerului Culturii de la licitaţie, el a răspuns sec: „Nu comentez în nici un fel această atitudine”. E un mod de a sugera că acest minister e prea ciudat şi debil, ca să-l ia în seamă. Eu cred că taman în ziua aceea întreg ministerul a fost invitat de către premierul Boc la o masă cu gulaş…

O altă faţetă a penibilului a fost „şlefuită” de făţarnicul preşedinte al Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, care, după ce s-a spălat pe mâini (în stil Ponţiu Pilat) pe motiv că instituţia (unde a fost procopsit abuziv de către Traian Băsescu) nu are bani pentru achiziţii, vine îndată şi se agită, ca un ţânţar orgolios, solicitând Ministerului cu Gulaşul explicaţii în cazul licitaţiei Emil Cioran. Odrasla lui Denys Patapiewicz (recunoaşteţi originea etnică?) are nevricale pe motiv că abia în ajunul licitaţiei ar fi aflat de ea, iar Kelemen Hunor fusese înştiinţat încă din februarie de această punere în vânzare.

Hait! Oare Institutul Cultural Român din Franţa chiar n-a avut timp în două luni să-şi înştiinţeze şeful de această licitaţie: Cumva, şi acolo se mănâncă gulaş?

E o vorbă la români, pe care alogenii se fac că n-o ştiu: Ce mi-i Tanda, ce mi-i Manda. Nu e întrebare, ci enunţ afirmativ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5