Ce evenimente sportive urmeaza dupa Cupa Mondiala?

Considerat un real succes, in special datorita organizarii aproape ireprosabile, Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia ne-a tinut in fata televizoarelor timp de o luna, in ciuda faptului ca tricolorii nu au reusit sa se califice nici de aceasta data. Miliardele de dolari investite de Vladimir Putin cu ocazia acestui eveniment planetar au contribuit din plin la imaginea unei Rusii moderne si primitoare cu cei aproximativ un milion de turisti straini sositi special pentru aceasta ocazie. Nu s-au raportat incidente majore pe toata durata turneului, singurul eveniment notabil fiind patrunderea pe terenul de joc al catorva adolescenti in timpul finalei dintre Franta si Croatia.

La doar cateva zile de la caderea cortinei peste cele 12 stadioane fabuloase, iubitorii sportului isi indreapta atentia catre alte competitii, ce urmeaza sa debuteze in viitorul apropiat sau, o parte dintre ele, au inceput deja.

UEFA Champions League - Mai e destul pana intra in lupta numele grele, insa putem spune ca sezonul 2018/2019 a inceput deja. Primele partide din preliminarii au avut loc pe 10, 11, 17 si 18 iulie. CFR Cluj intra in lupta marti, 24 iulie, pe propriul teren, adversara sa fiind echipa suedeza Malmo. Returul se va disputa pe 1 august.

Europa League - Partidele din preliminariile Europa League au inceput chiar si mai devreme, primele intalniri avand loc pe data de 26 iunie. Viitorul lui Hagi a intrat in primul tur preliminar, invingand cu 2-0 in deplasare pe Racing Luxemburg. FCSB va intra in turul 2 in postura de cap de serie, in timp ce Craiova va intra in turul 3.

Liga Natiunilor - Inedita competitie propusa de FIFA debuteaza pe 6 septembrie. Scopul competitiei este inlocuirea partidelor amicale cu unele care te pot duce la Euro 2020. Patru tichete sunt puse la bataie in Nations League. Vor participa 55 de tari din Europa. Romania se afla in grupa 4 - Liga C, alaturi de Muntenegru, Serbia si Lituania, si va disputa cele 6 meciuri dupa programul urmator:

7 septembrie, 21:45 - România - Muntenegru (stadion "Ilie Oană", Ploieşti)

10 septembrie, 21:45 - Serbia - România

11 octombrie, 21:45 - Lituania - România

14 octombrie, 16:00 - România - Serbia (Arena Naţională)

17 noiembrie, 21:45 - România - Lituania

20 noiembrie, 21:45: Muntenegru - România

In ceea ce priveste castigarea grupei 4 - Liga C, Romania este cotata cu sansa a doua la casele de pariuri Circus, unul din operatorii online, oferind o cota de 3.50 in acest moment pentru ca tricolorii sa termine pe prima pozitie.

Liga 1 Romania - 20 iulie este data la care cele 14 formatii din Liga I incep un nou sezon. Primul meci este cel dintre actuala campioana, CFR Cluj si FC Botosani. Cel mai interesant meci din prima etapa se anunta a fi cel dintre Astra Giurgiu si FCSB.

Premier League - Manchester United vs Leicester este duelul ce da startul noului sezon din Premier League, partida fiind programata vineri, 10 august. La doar doua zile distanta, Arsenal si Manchester City marcheaza primul derby din editia 2018/2019.

Bundesliga - Dominat de 6 ani de Bayern Munchen, campionatul intern din Germania incepe pe 24 august, cu partida dintre Bayern si Hoffenheim. Meciurile din noul sezon de pe Allianz Arena din Munchen se vor juca cu casa inchisa deoarece deja s-au epuizat toate biletele.

Seria A - Programul partidelor din primul esalon italian nu este stabilit inca.

Ligue 1- Campioana din sezonul trecut, Paris Saint-Germain si Caen se intalnesc in meciul de deschidere al noului sezon din Franta, pe data de 11 august. Parizienii au un nou antrenor, germanul Thomas Tuchel.

La Liga - Se stie data la care incep meciurile din Spania (18 august), insa programul nu s-a stabilit inca. Acest lucru se va intampla pe 24 iulie.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5