În căutarea sfinţeniei

Când drumurile tale prind viaţă într-o carte, când trăirile tale sunt împărtăşite cu sutele de cititori, când ochiul tău transmite, prin intermediul inimii, trăirile spirituale, se naşte cartea „Sacru şi profan în Ţara Sfântă”. Volumul, apărut la Editura Nico, sub semnătura scriitorului Nicolae Băciuţ, este un jurnal de călătorie al binecuvântatului an 2006 când, la invitaţia Î.P.S. Andrei, arhiepiscopul Alba Iuliei, scriitorul Nicolae Băciuţ a poposit, în perioada 9-16 mai, în Ţara Sfântă, într-o călătorie sub semnul divin 7. Aproape 80 de pelerini, feţe bisericeşti şi mireni, au pătruns în tainele celor mai sfinte locuri ale pământului, la Beethleem, la Peştera Sfântă, Ierusalim, Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Golgota, Nazaret. Profund marcat de aceste tărâmuri biblice, scriitorul recunoaşte că până nu demult, la fel ca pentru noi toţi, cei care n-am păşit aici, Ierusalimul era localizat undeva în ceruri. Despre pregătirea sufletească pentru marea călătorie, despre rugăciuni şi mântuire, despre frumuseţea duhovnicească este jurnalul lui Nicolae Băciuţ. Scriitorul nu s-a dus doar pentru el în Ţara Sfântă, ci pentru toţi cei care nu vor avea niciodată şansa să ajungă acolo, creionând, sub binecuvântarea Duhului Sfânt, adevărate fraze care ne introduc în atmosfera ţinutului vieţii lui Iisus. „Cred că românul e un bun observator: inteligent, greu de dus cu aparenţele, treaz, sesizând iute. Are toate însuşirile necesare unui adevărat călător, adică observator. Şi nu scapă microsemnalele care spun atât de mult ochiului atent şi minţii îmbrobodite”, i se confesa N. Steinhardt tânărului Băciuţ. Acum, înainte de călătoria vieţii, Băciuţ ne pregăteşte şi pe noi, prin înşiruirea a câteva date istorice despre ceea ce înseamnă locurile sfinte. Vibrăm şi noi la emoţia lui întru aşteptarea plecării cu avionul spre Ierusalim. Două ore, atât este drumul care te leagă de lumea plină de învăţăminte creştine. Pas cu pas, zi de zi, cunoaştem tradiţii, locuri şi oameni obişnuiţi cu călătorii, dincolo de vestigiile arheologice, Ţara Sfântă însemnând şi turism şi afaceri.

Ce poate fi mai frumos decât să admiri Ierusalimul, Sfânta Cetate de la poalele Muntelui Măslinilor, să înalţi o rugăciune precum Iisus pentru Tatăl Nostru în Grădina Ghetsimani, să vezi locurile copilăriei Maicii Domnului, Mormântul Sfânt sau Muntele Golgota. Lecturând cartea lui Băciuţ, eşti pătruns de spiritul sfinţeniei, de bucuria împlinirii unui vis, de dorinţa de a fi mai bun după ce cunoşti Ţara Sfântă. Când ajungi pe Muntele Fericirilor realizezi că bucuria mare este aceea de a trăi întru Hristos. Scriitorul descrie detaliat, de la stilul arhitectonic, la denumirea fiecărui locaş sfânt şi însemnătatea acestuia în viaţa creştinilor, aducându-ne o adevărată apă vie pentru credinţa noastră: „Scriu cuvinte pe apă/ Şi râul/ Se înalţă la ceruri”. Cartea cuprinde şi un album foto care ne introduce în peisajul sfânt, precum şi gânduri ale pelerinilor. Poate că mai bine putem spune ce a simţit scriitorul prin intermediul unei poezii creată la faţa locului: „Nici n-ai crede că/ Iisus a trecut vreodată pe acolo/ Că plânsul are numele pietrei/ Nici n-ai crede/ Că trebuie să ai grijă/ De moarte/ ca de propria viaţă/ Lumânări, icoane, cruciuliţe/ Bazar/ Nici n-ai crede/ Eli, Eli, lama sabahtani”.

Un jurnal al bucuriei întâlnirii cu dumnezeirea, al omului credincios care păşeşte cu sfinţenie în Ţara Sfântă al sufletului prea plin de bucuria întâlnirii cu Tatăl Ceresc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5