Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, prima interacțiune directă cu angajatorii! Peste 400 de persoane, la evenimentul AJOFM BN!

Noul sediu al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a găzduit, vineri, tradiționala Bursă a locurilor de muncă pentru absolvenți, un demers dedicat celor care și-au finalizat studiile în acest an și nu numai. “Evenimentul a avut ca scop facilitarea accesului absolvenților la locurile de muncă disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. Absolvenții unei forme de învățământ, promoția 2023, care încă nu și-au găsit un loc de muncă au șansa de a intra pe piața muncii”, a declarat directorul executiv Otilia Râpan.

La această bursă au participat 429 de persoane, inclusiv elevi în anii terminali, persoane care nu au un loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia, iar dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, 24 au fost selectate în vederea încadrării. În evidențele AJOFM BN sunt 246 de absolvenți ai Promoției 2023, care beneficiază, pe parcursul a șase luni, de o indemnizație de 299 lei.

Potrivit directorului executiv al AJOFM BN, la Bursa locurilor de muncă au fost invitați 96 de agenți economici, pentru a avea o ofertă de joburi diversificată. Au participat 43 de angajatori care au ofertat 390 de posturi vacante din diferite ramuri de activitate, de la industrie, construcții, până la HoReCa sau comerț. Pentru cei cu studii superioare, au fost propuse 27 de posturi, cea mai căutată profesie fiind cea de inginer, dar și cele de contabil, economist etc. Nu mai puțin de 240 de posturi vacante au fost oferite celor cu studii medii și profesionale, meseriiile căutate fiind de reprezentant comercial, tehnician echipamente, gestionar, operator mașini cu comandă numerică, tâmplar, lăcătuș, mecanic auto, electrician, barman etc. Au fost și locuri de muncă pentru persoane necalificate. 

La acest eveniment, au participat prefectul Teofil Cioarbă, directorul executiv AJPIS BN – Ani Bob, Cristian Parasca – șef adjunct AJFP BN, membri ai Consiliului Consultativ, repreyentanți ai IPJ BN, ai DGASPC BN, ai Penitenciarului Bistrița, dar și ai Cercului Militar Județean Bistrița-Năsăud. De asemenea, au fost invitați cetățeni ucrainieni aflați în evidențele AJOFM BN.

Toți cei prezenți la bursă au aflat de la reprezentanții agenției județene pentru ocuparea forței de muncă, informații referitoare la facilitățile oferite de Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă despre măsurile active, stimulente, prime oferite angajatorilor și persoanelor înregistrate în baza de date a AJOFM Bistriţa – Năsăud , dar și despre cursurile de formare profesională organizate prin Centrul propriu de Formare Profesională.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5