Bucuria din ochii copiilor din Budacu de Jos e nepreţuită! Proiectele de suflet sunt cele de succes
Cam aşa a descris primarul Florin Sandu Simionca primele rezultate ale unui proiect de suflet pe care administraţia l-a promovat pentru copiii comunei. În aceste vremuri de distanţare fizică şi socială invocată atât de des, Primăria Budacu de Jos a găsit o modalitate de a-i aduce aproape măcar pe micuţi, fete şi băieţi!
În fapt, deoarece la Budacu de Jos există o infrastructură sportivă modernă, şi anume sala de sport din localitate şi baza sportivă – terenul sintetic din localitatea Jelna – a fost demarat un proiect nou, sub sloganul Educaţia copiilor prin sport. Astfel, a fost stabilită o colaborare cu un antrenor de fotbal, prof. Sandu Borş, care-i va sprijini şi îndruma pe copiii comunei, ajutându-i să se dezvolte armonios.
„Antrenamentele sunt programate în funcţie de vârsta solicitanţilor, astfel încât toţi copiii să-şi poată valorifica resursele sportive. Bineînţeles că totul se face cu zâmbetul pe buze, urmărindu-se atât dezvoltarea fizică a copiilor cât şi stabilirea relaţiilor interumane (mai ales acum, în această perioadă!). Antrenamentele au început în luna decembrie a anului trecut şi sunt gratuite. Cred că aceste proiecte de suflet, simple în aparenţă, sunt cele mai de succes. Bucuria din ochii copiilor e nepreţuită”, ne-a precizat primarul Florin Sandu Simionca.
Practic, cu o sumă de… minimum, doi profesori – familia Borş – merge în fiecare duminică la Budacu de Jos pentru a-i antrena pe micuţii din comună, pentru a le căli sănătatea şi a le aduce zâmbetul pe buze. Cine ştie, poate vor fi şi campioni!
Citiţi şi:
- Proiect de suflet pentru copiii din Budacu de Jos! Acces gratuit la antrenamente de fotbal, pentru bucuria de a fi împreună!
- CSM Bistriţa face înscrieri pentru grupe de mini-handbal, fete şi băieţi! Vezi cum poţi să-ţi înscrii copilul!
- Primarul Florin Sandu Simionca: Jelna devine centrul comunităţii din Budacu de Jos
- La Budacu de Jos, unităţile de învăţământ sunt pregătite să-i primească pe copii! Primarul Sandu Simionca: Siguranţa copiilor şi a cadrelor didactice, prioritară!
- Elevii romi din Budacu de Jos, încurajaţi să citească. Emil Neia Lăcătuş: Cu şcoală ai acces către succes
Adaugă comentariu nou