Blocul ANL, grădiniţele de la Vermeş şi Sângeorzu Nou, un nou cabinet şcolar, reţele de canalizare şi străzi asfaltate, câteva din priorităţile anului, la Primăria Lechinţa

Finalizarea unor proiecte din fonduri guvernamentale şi europene, dar şi demararea unor noi investiţii reprezintă priorităţi ale administraţiei publice locale lechinţene.

         Luna viitoare, cel mai probabil, ar urma să fie finalizat blocul ANL pentru tineri, primul din cele trei imobile aprobate pentru comuna Lechinţa. „Există interes din partea tinerilor. Evident că repartiţia va fi în vară, în urma calculării punctajului stabilit de legislaţie. Sunt 16 unităţi locative dintre care 12 apartamente şi patru garsoniere. Primăria Lechinţa, conform contractului, a avut de cofinanţat partea de utilităţi şi sistematizare pe orizontală – curte, parcare”, a declarat primarul Romeo Florian.

      Grădiniţe la Vermeş şi Sângeorzu Nou, dotări majore la şcoli

   Investiţii importante sunt şi în domeniul infrastructurii şcolare. La grădiniţele din Vermeş şi Sângeorzu Nou, s-a ajuns la etapa de dotări, primele echipamente sosind deja. Aici vor fi amenajate, în curtea unităţilor, parcuri de joacă pentru copii. Potrivit primarului Florian, în curtea Liceului Tehnologic Lechinţa va fi construit un cabinet medical şcolar, care ar urma ca finalul anului să fie funcţional..

„Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, avem în procedură de depunere un proiect pentru dotarea şcolii. Ghidul s-a modificat de patru ori. Proiectul are o valoare de 2,6 milioane lei în care sunt prinse toate şcolile şi clasele care au mobilier şi dotări mai vechi de cinci ani. Noi prin PNDL am finalizat acel corp cu zece săli de clasă şi atelier mecanic, şcoala a accesat fonduri prin PNRAS şi Proiectul ROSE, plus Impact Lechinţa. Am prins în proiect o imprimantă 3D, un simulator pentru sudură. Proiectul se va derula prin Primărie, dar şcoala va fi beneficiarul final. Cu acest proiect se finalizează tot ce înseamnă infrastructură şcolară în Lechinţa”, a explicat primarul Lechinţei.

Canalizare la Chiraleş, Sâniacob şi Ţigău! Noi străzi asfaltate

Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, comuna Lechinţa are aprobate două proiecte majore pentru care se pregăteşteim procedura de achiziţie publică. „Lucrăm la partea de avizare, cu arii protejate, studii de coexistenţă, lucruri care întârzie foarte mult lucrurile.  Sperăm să semnăm cât mai repede contractele de finanţare, după ce încărcăm avizele pe platformele Ministerului Dezvoltării. Sunt două proiecte importante – reţele de canalizare în satele Chiraleş, Sâniacob, Ţigău, cu staţie de epurare proprii pentru cele trei sate. De asemenea, avem un proiect de asfaltare străzi care au reţele de apă şi canalizare. Mare parte a banilor se duc spre Sângeorzu Nou, plus prelungirea străzii Şcolii din Lechinţa, fostul drum la Fabrica de Zahăr, care este betonat dar în stare mare de degradare şi str. Sportului”, a precizat Romeo Florian.

La Sângeorzu Nou este reţea de canalizare, dar nu este apă, speranţele legându-se de Master Planul de apă şi canalizare care, după trei ani, este tot în procedură de licitaţii pentru acest lot de lucrări. Dacă se va stabili un câştigător, lucrările ar putea demara şi s-ar putea ajunge cu apa, potrivit primarului Lechinţei, până la finalul anului, în Sângeorzu Nou.

Capelă funerară la Sângeorzu Nou

„Vom finanţa o capelă la Sângeorzu Nou, o investiţie din bugetul local. Anul viitor vom aloca bani şi pentru Chiraleş. Vom avea capele în toate satele. La Sâniacob, ne gândim ca şcoala să o transformăm în capelă. La Bungard, populaţia este foarte scăzută. (…)Mai avem de extins şi reţeaua de gaz la Chiraleş, pe o stradă care nu a fost prinsă iniţial. Am început să lucrăm la Planul Urbanistic General, are nevoie de foarte multe avize, până la finalul anului ne propunem să încheiem. Avem în plan amenajarea de trotuare, pe str. Gării. Avem bani prinşi şi pentru pietruiri, mai avem astfel de drumuri”, a mai spus Romeo Florian.  

         În acest an, la Lechinţa ar urma să se încheie multe proiecte importante. „La finalul anului sau al mandatului, Lechinţa va avea asfalt 100%, Vermeşul – 100%, Sângeorzu Nou şi celelalte sate asfaltate în proporţie de peste 85%. Suntem o comună foarte mare, nu mi-am permis să visez atât de multe s-au realizat, inclusiv bloc ANL. Nu s-au mai construit blocuri în Lechinţa de pe vremea lui Ceauşescu. Cel mai important lucru este că toată comuna va avea canalizare, ce înseamnă un mod de viaţă civilizat”, a concluzionat primarul Romeo Florian.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5