Bistriţa, salvează-ţi locomotiva cu aburi! Campanie pentru un bun de patrimoniu

 

O locomotivă cu aburi fabricată în perioada interbelică a ajuns la Remat Bistriţa. Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural BN, senatorul PNL Dorin Dobra şi echipa Bistriţa Studfest vor să convingă autorităţile că o locomotivă cu aburi fabricată în perioada interbelică trebuie să devină bun de patrimoniu. Au venit şi cu o soluţii în acest sens, o campanie pentru a salva acest bun de patrimoniu, o campanie concretizată într-un concert cu strângere de fonduri, un cont deschis la REMAT şi un marş pentru sensibilizarea opiniei publice. Marţi, într-o conferinţă de presă, echipa de campanie, alături de istoricul căilor ferate Radu Bellu au prezentat jurnaliştilor paşii necesari şi urgenţi care trebuie făcuţi pentru salvarea locomotivei cu aburi, înainte de a fi prea târziu. Au ajuns 18 ani de tărăgănare a lucrurilor, a precizat Radu Bellu.

 

Avem nevoie de sprijin

Alexandru Uiuiu, şeful Direcţiei pentru Cultură: Suntem o instituţie fără buget. Avem nevoie de administraţia publică locală, avem nevoie de minister, avem nevoie de sprijinul oficialilor şi autorităţilor de rang parlamentar.Aplaud implicarea unui senator care are mai multe uşi deschise, mai multe oportunităţi decât noi aici în activitatea noastră.

 

 

Salvaţi locomotiva. Concert, CONT REMAT 50645 şi un marş de sensibilizare

Dorin Dobra, senator PNL: Am constatat cu bucurie că şi domnul primar Ovidiu Creţu deţine coarda sentimentală pe care noi cântăm refrenul cu locomotiva. O spun cu bucurie pentru că domnul primar mi-a dat voie să spun acest lucru, gândeşte mai curajos decât mine în privinţa viitorului spaţiu în care această locomotivă ar putea fi amplasată.

Ştiţi unde a fost Restaurantul Gării? Unde e sediul AJOFM în Parcul Mihai Eminescu, asta a fost propunerea domnului primar. Acolo e un bazin, fost bazin cu apă, care astăzi nu mai are nicio funcţie. E o propunere, dar hai să iniţiem şi o dezbatere. E părerea domnului primar, ne bucurăm, sincer, că o are.

Suntem mândri, credem în capacitatea bistriţenilor de a se solidariza şi nu cerem niciun ban primăriei pentru a recupera această locomotivă.

Împreună cu domnul primar şi domnul Radu Bellu, istoricul căilor ferate din România, am identificat trei soluţii pentru a putea scoate de la REMAT această piesă care pentru mine are şi suflet: vineri seara, 25 octombrie, realizăm acel eveniment la Hotel Metropolis, acel concert ,,Salvăm locomotiva”, unde biletul de intrare este 50 de lei; vom realiza un cont, CONTUL 50645, numele acestei locomotive. La REMAT va exista acest cont 50645 în care orice bistriţean îşi poate duce surplusul sau fierul vechi de prin curte şi se contorizează pentru locomotivă; anul viitor, până în primăvară, vom organiza un marş. De pe bulevard, pe centură, toată lumea la REMAT cu ce are, cu cât poate, cu oale, cu tigăi şi sper să fie ultimul gest necesar.

Miercuri, actualul proprietar al REMAT se deplasează la Bistriţa pentru a avea o întâlnire şi a negocia cu bunăvoinţa domniei sale suma, cantitatea totală la care trebuie să ajungem pentru a putea scoate de acolo locomotiva.

Debutul campaniei, iniţiativa tinerilor

Cristina Istrate, organizator Bistriţa Studfest: Acesta este de fapt debutul campaniei, debutul proiectului,  încadrarea lui în Bistriţa Studfest. Este iniţiativa tinerilor de a face un gest civic.

Trebuie să o luăm urgent în custodia noastră

Radu Bellu, istoric căile ferate: Nu am obiceiul să vin cu păreri contrare, dar această locomotivă trebuie pusă undeva într-un circuit de protecţie, unde este un post de poliţie TF cum este în gară, unde să circule toată ziua publicul călător pe peroane.

Dacă o lăsăm undeva într-o zonă a municipiului, nu cred că avem şansa să o păzească cineva 24 din 24 de ore. După ce venim aici şi muncim la ea, fraţii aceştia care umblă după fier vechi, într-un an de zile ne lasă numai roţile.

De 18 ani am venit şi m-am tot zbătut. Acum, constat că deşi a fost păzită în curte cu câin, i-au furat toate plăcile de identificare.

Insist, ca să nu lungim lucrurile, să o aducem ca soluţie definitivă pe roţile ei în Gara Bistriţa, un loc frumos, pe şina ei, fără să folosim o macara. O punem, o vopsim şi o lăsăm în gară unde e locul.

Mi-ar plăcea tare mult ca în contul 50645 toată lumea care poate să aducă câte un kil, două de fier vechi, ce o fi, să vedeţi dumneavoastră cum se completează.

Şi mai am o propunere: aş ruga ca municipiul să se gândească la o reeşalonare şi domnul de la REMAT să înţeleagă că ne poate reeşalona această plată pe patru, cinci ani de zile şi atunci ne va fi foarte uşor să adunăm întreaga sumă.

Şi a doua soluţie este să o luăm în custodia noastră şi să o aducem în gară, să facem un proces de custodie, să plătim prima tranşă, să o luăm în grija noastră, custodia primăriei sau cine vreţi dumneavoastră, iar Direcţia Judeţeană de Cultură să fie corpul de control asupra noastră care să monitorizeze toate aceste treburi.

Dacă mai stă mult acolo, o să vedeţi cât se lungeşte treaba. Trebuie să o scoatem de acolo, o aducem pe o linie în gară şi trecem la restaurarea ei.

Locomotiva cu aburi din Bistriţa seria 50645 a fost fabricată în 1928 la Uzinele „Nicolae Malaxa” din Bucureşti. După dobândirea dreptului de proprietate asupra locomotivei, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional ar trebui să declanşeze operaţiunile de clasare a acesteia. Următorul pas ar fi restaurarea completă a locomotivei şi apoi expunerea ei în Gara CFR Bistriţa-Nord, pentru a servi drept mărturie pentru fascinanta istorie a domeniului feroviar. În perioada interbelică, România a început să producă propriile locomotive cu aburi. Din 500 de exemplare ieşite pe porţile uzinelor Malaxa şi Resiţa, doar două mai sunt în stare bună. Una a ajuns la Remat Bistriţa. Ani buni locomotiva fusese folosită într-un combinat de prelucrare a lemnului, dar în cele din urmă a ajuns  la fier vechi.

Comentarii

23/10/13 10:36
Vizitator

Caloriferul si locomotiva cu abur -prioritati culturale. Inca nu s-au stins de tot ironiile la adresa lui Andrei Marga, cel care in scurta trecere pe la ICR (Institutul Cultural Roman), a sustinut promovarea CALORIFERULUI ca prioritate culturala , ca iata aparitia unei noi "sclipiri intelectuale" care descopera locomotiva cu abur drept prioritate culturala. Lasand gluma de-o parte, Dobra acest individ din postura de parlamentar in loc sa se ocupe de lucruri serioase se tine numai de gainarii. Acum lupta din rasputeri sa salveze un harb de locomotiva care nici macar nu e unicat, lansand chiar o campanie - "Salvati locomotiva". In schimb, nici o atitudine la campania "Salvati Padurea Codrisor", care intr-adevar este un simbol identitar, istoric si cultural al orasului. La fel nici o reactie la semnalul aparut recent in presa locala in legatura cu faptul ca Parcul Dendrologic amenajat de profesorul Livius Gubesch, moare încet-încet din lipsă de fonduri. Ca sa nu mai vorbim de Statiunea Pomicola, amenintata cu desfiintarea, in loc sa se lupte sa salveze ce se mai poate, el pune umarul la desfiintarea ei. Cat despre primarul Drujba, alt tembel care dupa ce a mutat statuile de la locul lor, ajungand mari personalitati precum Rebreanu sau Petru Rares in tot felul de ascunzatori, se entuziazmeaza de proiectul „Salvaţi locomotiva” şi doreste sa fie plasată la loc de cinste în zona Pietei Eminescu. Astea sunt "prioritatile" USL. Niste neispraviti pe care atata-i duce capul.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5