Bărbatul de 37 de ani din Leșu, bănuit că l-a omorât pe tatăl concubinei sale, arestat preventiv

Față de bărbatul de 37 de ani, din Leșu, bănuit de comiterea infracțiunii de omor, judecătorul de  drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus măsura arestului preventiv pe o durată de 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
 
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale la delegarea procurorului, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluție legală prin unitatea de parchet, transmite IPJ BN. 
*** 
 
Marți după-masă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat este în stare de inconștiență, în interiorul unui imobil din Livezile, existând suspiciunea unui omor. În baza sesizării, s-a format o echipa complexă de cercetare formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic care s-a deplasat la fața locului, aici fiind identificat cadavrul unui bărbat de 51 de ani.
 
Bănuit de comiterea faptei este un bărbat de 37 de ani, concubinul fiicei persoanei decedate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5