Avem cu ce, dar momentan nu avem cu cine

România, ţara carpato-danubiano-pontică, nu are resursele Rusiei, Statelor Unite ale Americii, Braziliei sau Africii de Sud, dar este mult mai bogată decât Japonia, Marea Britanie sau Italia. Dintre multiplele tipuri de resurse, cinci sunt considerate, practic, inepuizabile: apele minerale, sarea, fertilitatea solului, obiectivele turistice şi inteligenţa nativă a poporului român.

Apele minerale, cu o compoziţie chimică foarte felurită: bicarbonate, feruginoase, calcice, iodurate, sufuroase, apar la suprafaţă terestră într-o deasă reţea de izvoare la contactul Carpaţilor cu Subcarpaţii sau Depresiunea Colinară a Transilvaniei, dar şi în vatra depresiunilor subcarpatice. Până în prezent s-au inventariat peste 3000 izvoare, la acestea adăugându-se multe alte iviri mineralizate neînregistrate încă. România deţine nu numai cel mai mare număr de izvoare minerale din Europa, ci posedă ape cu calităţi de excepţie. Astfel, cantitatea de dioxid de carbon a apelor de la Borsec, Covasna sau Tuşnad depăşesc cu mult pe cea a apelor din alte ţări, iar valoarea terapeutică a apelor de la Sângeorz-Băi, Călineşti, Călimăneşti ori Căciulata este recunoscută pretutindeni. În vestul ţării, în Câmpia Banato-Crişana ies la suprafaţă ape termale, dar nu numai aici ci şi în Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali, Subcarpaţi, Câmpia Română. Prin exploatarea lor complexă, România îşi poate diversifica oferta curativă, atrăgând fluxuri mari de turişti autohtoni şi străini.

Rezervele de sare sunt cantonate în subasmentul Depresiunii Colinare a Transilvaniei, cunoscute sub denumirea de cute diapire, exploatate la: Ocna Dej, Ocna Mureş, Ocna Sibiu, Praid. Formaţiuni salifere se întâlnesc şi în Depresiunea Maramureşului, la Costiui, Ocna Şugatag, Podişul Sucevei, la Cacica şi Subcarpaţi, la Slănic Moldova, Slănic Prahova, Telega, Ocnele Mari. Industria clorosodică românească posedă o materie primă în cantităţi uriaşe care-i poate asigura dezvoltarea intensă pe o perioadă îndelungată, la fel şi pentru export.

Solurile constituie principalul mijloc de producţie în agricultură, ocupând o suprafaţă mare din teritoriul naţional – adică 63%. Contribuie la acest procent ridicat: extensiunea largă a câmpiilor, dealurilor şi podişurilor, precum şi platformele de nivelare montane. Relieful, clima şi compoziţia litologică şi-au dat mâna în geneza unui strat de sol bine structurat, cu un grad ridicat de fertilitate. În România nu este nevoie să se dăltuiască terase în rocă, să zăgăzuim valurile mării, solul există şi poate fi cultivat.

Frumuseţea peisajului rezultată din împreunarea dintre elementele cadrului natural şi roadele geniului uman situează România între cele mai dotate turistic ţări din lume. Muntele şi marea, pădurea şi stepa, zăpada crestelor carpatine, fenomenele carstice, mai ales ale Munţilor Apuseni şi soarele rivierei pontice, mănăstirile din nordul Moldovei şi bogăţia fără seamăn a etnografiei sunt piloni de rezistenţă ai unei arhitecturi peisagistice inconfundabile. Pe seama acestor resurse se pot prefigura viitoarele dimensiuni ale unui turism polivalent şi profitabil.

O avuţie inepuizabilă este inteligenţa nativă a propriului popor, din rândurile căruia s-au înălţat spre piscurile ştiinţei mondiale Vuia, Coanda, Pavelescu, Palade, Racoviţa ori Rugina, iar inventatorii români îşi adjudecă medaliile de aur ale expoziţiilor mondiale de inventică. Astăzi, când „aurul cenuşiu” are mai multe carate decât orice metal preţios, o astfel de uriaşă resursă este inadmisibil să fie neglijată pentru a fi racolată de alţii ori îndemnată să plece.

Tărâmul carpato-danubiano-pontic, desigur, a avut şi are pe lângă cele amintite, încă numeroase resurse, începând cu petrolul şi gazele naturale a căror exploatare îndelungată a dus la diminuarea rezervelor. Dar descoperirile mai recente de pe platforma continentală a Mării Negre sunt promiţătoare, fără a aminti probabilitatea localizării unor zăcăminte la mare adâncime. Cărbunii, preponderent inferiori, minereurile feroase şi neferoase, manganul, sulful, uraniul, minereurile de metale nobile, piatra de construcţie etc., asigură patriei o parte din materiile prime necesare, alături de potenţialul energetic al apelor – peste 8000 MW, resursele forestiere şi de altă natură. Deci, avem cu ce asigura dezvoltarea economico-socială a ţării. Necazul, cauzele regreselor din ultimii ani sunt generate de faptul că nu avem cu cine.

Am precizat sumar mai sus principalele resurse de care dispune în prezent România, aceasta pe baza unor cunoştinţe acumulate în cei peste 40 de ani la catedra de geografie şi a numeroase materiale recent publicate în legătură cu economia naţională, europeană şi mondială.

Concluzia clară la care am ajuns este că avem cu ce realiza o economie naţională profitabilă care să stea la baza creşterii nivelului de trai al tuturor românilor. Nu avem momentan cu cine realiza dezideratul aşteptat de peste 20 de ani.

Sunt convins că după alegerile din acest an, fie ele chiar comasate cum doreşte coaliţia, vom avea şi cu cine valorifica resursele naţionale în folosul românilor, a celor care merită să trăiască mai bine pe meridianele carpato-danubiano-pontice.

Lazea P. Ştefan, profesor pensionar