Autospecială de pompieri, răsturnată. A părăsit partea carosabilă în drum spre incendiul din Ilva Mică

Astăzi, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Sângeorz Băi au intervenit la un eveniment rutier produs pe un drum comunal dintre Feldru și Ilva Mică.
Din primele date, o autospecială ce se deplasa la un incendiu semnalat în localitatea Ilva Mică a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului, trei bărbați, de 34, 26 și 20 de ani, au fost răniți ușor, fiind transportați la spital.
Testarea cu aparatul etilotest a șoferului, de 34 de ani, a indicat faptul că acesta nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri, în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier.
Împrejurările producerii evenimentului sunt in curs ce stabilite de către organele abilitate.
Update ISU:
La intervenția pentru care au fost solicitați au fost direcționate imediat alte resurse de la Secția de Pompieri Nasaud (echipaje de stingere și echipaj de descarcerare), precum si echipaje medicale SMURD și SAJ pentru acordarea asistentei medicale celor trei colegi.
Din fericire, cei trei pompieri militari prezintă traumatisme minore și primesc asistenta medicală la locul accidentului. Din datele pe care le avem, prezintă traumatisme și leziuni care nu le pun viata în pericol.
Incendiul a fost localizat la nivelul anexelor gospodaresti, casa de locuit a fost protejata. Se lucreaza pentru lichidarea tuturor focarelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5