Asociația Națională de Folclor din România, la Caracal

În sudul României, la Caracal, a sunat clopoțelul pentru Adunarea Generală a Asociației Naționale de Folclor din România. Timp de două zile (15-16 decembrie), reprezentanții mai multor județe din țară au avut posibilitatea de a discuta și a dezbate principalele manifestări ale culturii populare, derulate în acest an 2023 și desigur, proiectele de viitor pentru 2024.

         Au fost evidențiate atât prezențele pe scenele românești, cât și participarea ansamblurilor din țară, la diferite festivaluri internaționale desfășurate sub egida Uniunii Mondiale de Folclor IGF.

         Cu această ocazie, s-a acționat și în vederea completării Biroului Executiv al Asociației de Folclor din România, aceasta având în componență: președinte - prof. dr. Dorel Cosma, președinte executiv - prof. Pahone Pop, prim vicepreședinte - Robert Laszlo, vicepreședinți: Gheorghița Nicolae, Lucian Stroe, Ionela Bran, Doris Nedelea, Iulian Praja, Paula Morar, trezorier/secretariat tehnic - Carmen Petruț, expert juridic - av. Bogdan Milea. S-au stabilit sarcini concrete pentru fiecare membru al Biroului Executiv, urmărindu-se astfel, acoperirea întregului teritoriu al țării. Pentru anul 2024 se dorește extinderea și susținerea deosebită a celor trei mari activități dedicate interpreților de muzică populară organizate la Satu-Mare, Tg. Mureș și Tg. Jiu.

         Conlucrarea cu IGF, având în vedere că președintele, Dorel Cosma este și președintele IGF - fiind reales în septembrie pentru un nou mandat de patru ani, se va concretiza atât prin internaționalizarea unor manifestări interne, cât și prin prezența românilor pe diferite scene al lumii.

         Simpozionul Național -  ”Cultura Populară și Identitatea Națională” au adus în discuție probleme interesante și deosebit de actuale din această sferă a culturii. Totodată s- a lansat și revista asociației - ”Conexiuni BC”, revistă ce cuprinde în paginile ei momentele importante culturale ale anului 2023.

         De un succes deosebit, s-a bucurat și expoziția de artă populară deschisă în holul Teatrului Național din Caracal. Celor trei expozanți le-au fost înmânate diplome de excelență din partea ANFR.

         Elegantul și cochetul Teatru Național a fost gazda spectacolului intitulat ”Dor de Romanați”. Rând pe rând, au urcat pe scenă artiști consacrați din lumea folclorului românesc. Prezentat cu eleganță și stil de către binecunoscuta artistă - Gheorghița Nicolae - vicepreședinte ANFR - spectacolul a devenit o adevărată gală de tezaur folcloric.

         Spectatorii, atât localnici, cât și alții, veniți din împrejurimi, chiar și din Craiova, sau grupurile de militari portughezi și americani, au aplaudat intens momentele artistice dedicate Crăciunului și Noului An. Un moment important l-a constituit acordarea distincției și a titlului de artist coregraf internațional pentru cei trei români, aflați în slujba folclorului românesc : Adrian Pașcu (Bistrița), Ciprian Boju (Piatra Neamț), Lucian Stroe (Olt). Aceste trei premii, alături de alte trei din Ucraina, Israel și Italia - au fost stabilite de Uniunea Mondială de Folclor IGF, la întâlnirea din Haifa (Israel), în luna septembrie și s-a hotărât acordarea lor la unul din evenimentele culturale mai importante.

         În același context, IGF a acordat doamnei Gheorghița Nicolae și TVR Craiova - distincți speciale pentru activitatea deosebită de menținere și promovare a valorilor culturii populare naționale și internaționale.

         Seara s-a încheiat cu o mulțumire sufletească aparte pentru toți membrii Asociației Naționale de Folclor din România, spectacolul realizat fiind catalogat precum o încununare a întregului an 2023 privind împlinirile asociației.

         Adresăm felicitările noastre vicepreședintelui ANFR - Lucian Stroe și echipei sale, pentru realizarea acestor evenimente memorabile, credem noi !

 

DORIS NEDELEA

VICEPREȘEDINTE ANFR

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5