În apărarea Muzeului de păpuşi Alexandru Misiuga

Organizaţia Veteranilor de Război, Filiala Bistriţa Năsăud, Organizaţia cadrelor militare în rezervă şi retragere Bistriţa Năsăud, Organizaţia judeţeană Cultul Eroilor, Organizaţia naţională a ofiţerilor în rezervă filiala Bistriţa Năsăud au semnat o scisoare deschisă înaintată către Instituţia Prefectului, Consiliul Judetean, Primărie şi Direcţia pentru Cultură prin care se cere să nu se schimbe destinaţia Turnului Dogarilor. „Un rol decisiv în păstrarea şi conservarea turnului în actuala formă l-a avut regretatul om de cultură, scriitor,umorist şi epigramist celebru – colonelul în retragere Alexandru Misiuga. Urmare a muncii, a perseverenţei şi a sacrificiilor sale, turnul adăposteşte o expoziţie cu peste 700 de măşti şi păpuşi, toate unicat, rod al pasiunii şi a harului artistic al celui care a fost unicul şi inconfundabilul Alexandru Misiuga. Ne adresăm Dumneavoastră deoarece, din informaţiile noastre există interese şi intenţii obscure pentru schimbarea destinaţiei Muzeului din Turnul lui Misiuga, într-o afacere comercială profitabilă doar pentru un număr neînsemnat de oameni dezinteresaţi de cultură, de istorie şi de tradiţiile locale şi naţionale. Dorinţa noastră este aceea de a se păstra Turnul şi muzeul în actuala formulă şi eventual de a se găsi soluţii pentru definitivarea amenajării muzeului de măşti şi păpuşi şi pentru introducerea lui în circuitul turistic judeţean şi naţional. Vă solicităm să faceţi demersurile legale şi necesare în vederea înregistrării oficiale a Turnului şi muzeului ca monument de cultură interzicând astfel orice iniţiative care urmăresc desfiinţarea Muzeului de măşti şi păpuşi Alexandru Misiuga”, se arată în scrisoarea emisă şi către redacţia Răsunetul.

Până în februarie Alexandru Misiuga a deţinut cheile de la Turnul Dogarilor, singurul din cele 18 turnuri ale breslelor medievale care s-a păstrat pănă in zilele noastre, rezistând cu cerbicie in faţa multor hoarde de năvălitori. Turnul Dogarilor, cu o inălţime de 25 de metri şi trei nivele, a fost folosit de-a lungul timpului ca spital pentru bolnavi psihic, care erau ţinuti aici in cămăşi de forţă, dar şi ca loc de detenţie a prostituatelor, care erau puse in lanţuri inainte de-a fi ţintuite la stâlpul infamiei. Clădirea a fost folosită apoi, pe rând, ca sediu pentru cercetaşii bistriţeni, ca azil de noapte, la ora actuală adapostind ineditul muzeu al lui Alexandru Misiuga, care a fost epigramist, veteran de război, colonel in retragere şi baron al 'Casei Dracula'.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5