Andrei Marga: Anul 2021 – fapte și perspective

La întrebarea privind încheierea unui an și perspectivele, aș spune simplu că 2021 a fost un an nefast pentru foarte mulți oameni. Cu pierderi de ființe apropiate, de joburi, de resurse, de șanse, de altele! Peste toate, a fost un an dificil, stagnant și sărac în promisiuni.

Personal, m-am bucurat să tipăresc în 2021 volume elaborate în ani anteriori – Heidegger (Creator), Statul actual (Meteor Press), China ca supraputere (Niculescu) și culegerea de interviuri Viziune și acțiune (Gând Transilvan). Am dus mai departe emisiunea de „Dialoguri” la TVR, „Diagnozele”, în revista „Tribuna”, și „Analizele”, din „Cotidianul” și prezența în alte publicații, în țară și în afara ei. Am continuat organizarea „Dezbaterilor de la Sinaia”, inițiate și patronate de Fundația Alexandrion, publicând și volumul celei de a patra ediții. Am susținut conferințe, dar, din cauza pandemiei, am restrâns călătoriile.

Nu doar viața personală contează, însă. Este important ceea ce trăim, și unii și alții. 2021 a fost un an dificil căci pandemia nu a putut fi oprită. Deocamdată, ea s-a extins, în pofida apariției vaccinurilor. Din nefericire, nu există, nici acum, antidot cert. Deciziile sunt afectate de politici ad hoc și comercialism, încât debusolarea persistă.

Ca urmare a măsurilor, sanitare și nesanitare, criza economică înaintează. S-au tipărit cantități uriașe de bancnote, ceea ce pregătește deja inflația. Criza energetică, generată mai mult din interese înguste, își arată colții. Deunăzi revista „Der Spiegel” semnala că până și în Germania categoriile cu venituri în josul scalei au dificultăți cu scumpirile.

S-a adâncit criza încrederii în decidenți, mai ales în Europa, și bate în retragere speranța în rezolvări. Uniunea Europeană a apucat calea birocratizării, iar felul inacceptabil în care sunt abordate țări ca Polonia și Ungaria spune totul. La Bruxelles, se cedează celor care, în loc să reprezinte interesul comunitar, vor să-și satisfacă cu orice preț companiile de acasă!

Rezolvările gen „fiecare pe contul său” sau, mai cinic, „scapă cine poate”, au dominat anul 2021. Ca efect, nu a fost vreo reuniune a specialiștilor pentru a opri pandemia, abia în câteva țări organizându-se așa ceva. Nu s-a putut realiza o cooperare internațională în materie. Au lipsit preocuparea și viziunea.

Din decizii greșite, s-a ajuns, cum spunea recent un lider prestigios, la a periclita libertățile și drepturile omului. Ca să nu mai spunem că statul de drept democratic continuă să fie bagatelizat! Ideologia „resetării” – o resetare a organizării fără democrație – a cucerit deja minți destule. Așteptarea de figuri providențiale a câștigat teren pe seama democrației, ce pare deja multora idealism.

Fapt surprinzător este acela că cercetarea științifică, prinsă de pandemie pe picior greșit, a rămas sub nivelul nevoilor. Au rămas incoerente prevenirea, testarea la timp și combaterea unui virus respiratoriu. Industria farmaceutică lucrează adesea în pofida interesului public. Vaccinul și tratamentul eficace rămân cruciale, dar distribuirea lor echitabilă abia dacă se discută. Decid în chestiuni medicale nici măcar oameni de stat, ci simpli politruci.

Odată cu pandemia,  o lume se erodează. Dar, deocamdată, lumea postpandemică se arată încet. Suntem într-un moment când decidenți și organizări întregi nu mai fac față, dar alternative convenabile își croiesc anevoie calea.

Anul 2021 a fost un an sărac în promisiuni pentru umanitate Ca totdeauna, atunci când nu sunt idei și lipsește viziunea, începe confruntarea.

Competiția naturală a țărilor a trecut pe nesimțite în confruntare. De la anunțarea de către China a programului de a deveni în deceniul care a început prima putere economică și tehnico-științifică a lumii și de a construi o rețea de transport ce leagă continentele, se mobilizează forțe de contracarare. În 2021, s-au reactivat dosare (Taiwan, uigurii, Hong Kong etc.) ce erau închise prin tratate și declarații comune.

Distincția lui Karl Popper dintre „democrație și autoritarism”, oricât de sumar a fost elaborată și proiectată pentru cu totul alt context, este luată acum ca bază pentru decizii. Odată cu reideologizarea relațiilor internaționale, suntem la un început de război rece. Competiția armelor sofisticate s-a relansat cu forță nouă și s-a mutat hotărât în spațiul cosmic, după ce se duc lupte în cel cibernetic.

Se cheltuie neașteptat de mult cu propaganda diabolizării. Sunt deja pregătiri de război comercial cât timp se îngreunează accesul tuturor la resurse.

Este clar că deciziile de neintrare pe teritoriul de securitate al celuilalt, luate în anii șaptezeci la Beijing, de Nixon și Ciu Enlai, și la sfârșitul anilor optzeci, la Reikjavik, Malta și în alte locuri, de Reagan, Gorbaciov, Bush și Kohl, sunt puse la îndoială. De toate părțile, se fixează deja noile „linii roșii”. Pregătirea dispozitivelor în Marea Chinei de Sud și în Ukraina sunt efectul direct – alte efecte abia urmează.

Au fost și evenimente importante în 2021. În SUA, s-a instalat noua administrație a democraților, cu o agendă de reconstrucții interne și o schimbare de politică externă. Deocamdată, efecte mai ample în lume are faptul că democrații au câștigat alegerile cu o coaliție compozită. În cadrul ei, curentul progresismului, care amestecă libertăți din Declarația de Independență, cu vederi stângiste, ideologii ale minorităților și promisiuni electorale, își spune cuvântul. Un val de reconsiderare a istoriei, cu un asalt la tripla adresă – a istoriografiei, a religiei și a familiei, marchează acum America și trece în Europa. De aceea, mulți se întreabă, pe drept, dacă nu cumva ar trebui progresat în materie de libertăți și drepturi civile conform constituțiilor?

Alegerile din Germania au adus în frunte social democrații, care au pus capăt unei conduceri prelungite a creștin-democraților, printr-o coaliție inedită. Aceasta are șanse să fie inovativă și productivă.

Au avut loc alegeri în Iran, care anunță raporturi noi în Islam. În Chile, alegerile semnalează democratizări în America de Sud. Singapore și Dubai inspiră acum proiecte ale dezvoltării.

Au existat în 2021 și inițiative cu impact major, măcar potențial. Întâlnirea Biden-Putin de la Geneva a prefigurat posibilitatea unei noi înțelegeri strategice, dar până în clipa de față divergențele au rămas. Convorbirile Xi Jinping-Biden au ocazionat profilarea pozițiilor, dar atmosfera nu s-a schimbat. Recent, discuțiile Putin- Xi Jinping au stabilit cooperări extinse în tehnologiile cele mai avansate. Va fi, însă, înțelepciune, încât să nu se arunce din nou lumea într-o împărțire în blocuri ideologice și militare?

Cu un rezultat neașteptat de confuz, s-a încheiat războiul de două decenii din Afganistan. Ceea ce comandanți militari americani au semnalat cu ani în urmă, anume, înflorirea cleptocrației la cei implicați în administrarea reformelor din țările vizate, s-a dovedit extrem de dăunător pentru toate părțile.

Mai nou, se dovedește că, în epoca comunicației planetare și a expansiunii serviciilor secrete, nu este deloc grea crearea de partide și aprinderea de conflicte. Dar, s-ar putea ca, după așa ceva, să se ajungă tot de unde s-a plecat. Cazuri sesizabile în Africa de Nord sau Asia de Sud-Est, și nu numai, o dovedesc.

Politica bine cugetată a Israelului a dat roade, deschiderea de relații normalizate cu țări ale Golfului fiind un rezultat benefic, cu efecte profunde. Se dovedește încă odată că nimic nu substituie inteligența și, desigur, cultura abordării.

Anul 2021 a fost un an de progrese tehnologice în lume. Inovațiile în automobilistică și aviație, trimiterea de nave de cercetare pe Lună, progresele în medicamentația anticancer și antimalarie, trecerea la turismul spațial atestă că laboratoarele de cercetare sunt în avânt în numeroase domenii. Sub presiunea schimbării climei, s-a lucrat intens în ecologie. În științele sociale se caută febril configurarea lumii postpandemice. Pandemia a redus performanța educațională a universităților, dar, în multe țări, cea din cercetarea științifică s-a întărit.

Ce perspective se deschid pentru 2022? Pentru moment, nu se conturează altele decât cele din 2021. Din nefericire, nimeni nu anticipează sfârșitul pandemiei. Pesemne că aceasta trebuie luată în calcul pe încă un an.

Așa cum arată lucrurile, cursul confrontațional va continua și în anul 2022. Dar, cum ne spun cei mai buni specialiști de la Harvard, cel care va profita nu este deloc stabilit. Se poate anticipa că, în situația în care nu apare o schimbare câtuși de puțin în relația celor trei supraputeri militare, SUA, Rusia, China, situația internațională se va agrava. Nu va fi război direct, dar conflicte localizate vor continua, iar tensiunile vor marca viața oamenilor.

Noua modelare a relațiilor internaționale, bazată pe suveranitate națională, va avea dificultăți și în 2022, dar fără ea nu vor fi soluții durabile. Uniunea Europeană va fi în criză – dacă nu va începe propria reorganizare. Multe țări vor căuta să-și reafirme rolul lor istoric.

Va putea atenua riscurile de confruntare din lume și repune în mișcare Europa noul profil al Germaniei. Cu economia de înaltă performanță, cu capacitatea ei neobișnuită  de export, cu politica de păstrare a canalelor de comunicare și cu parteneriate pe o mare suprafață a globului, Germania urcă spre statura efectivă de supraputere. Ar putea fi cea mai mare schimbare în configurația globală a deceniului.

Semn bun pentru România, în 2021 a fost un riviriment al unor industrii indigene. În pofida pandemiei, destui concetățeni au înțeles că așteptarea nu rezolvă mai nimic, au inovat și au devenit antreprenori de succes. Cu toate că toți se plâng de faptul că sprijiniul legislativ și bancar este insuficient sau că valorificarea produselor lor nu este încurajată.

Pe ansamblu, însă, în România, anul 2021 a fost, din nefericire, unul al împotmolirii în crize. S-au confirmat astfel, cu date precise, matematice, evaluările unor istorici și economiști incontestabili: „România nu a cunoscut niciodată un asemenea grad de deteriorare economică pe timp de pace” (Ioan Scurtu, Revoluția română..., 2008); „corupția și hoția au ajuns la niveluri fără precedent în istoria națională” (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, 2010); „jaful la care a fost supusă națiunea română în ultimii optsprezece ani este mai devastator decât invaziile străine” (Iosif Țon, Căderea în ritual, 2021); băncile românești își sporesc activele externe în ritm mai ridicat decât alte țări, dar profiturile sunt reduse, în vreme ce statul român se împrumută cam cu echivalentul, dar la dobânzi de șapte-opt ori mai mari (Florin Georgescu, Capitalism și capitaliști fără capital în România, 2021). Cine poate contrazice?

Iar aceste evaluări continuă, din păcate, să fie alimentate de fapte. Fraudele comise de oficiali în pandemie, îndatorarea excesivă a țării, misterul ce înconjoară împrumuturile,  secretizarea PNRR, cumpărarea de arme vechi de care se scapă alții, corupția și risipa endemică au marcat decisiv anul.

Ierarhia răsturnată a valorilor și autoritarismul incult se resimt în toate sectoarele vieții din România actuală. Anul 2021 a fost anul constatării eșecului celui de al treilea „guvern al meu”. Amatorismul își cere prețul. În plus, continuarea încălcării Constituției și absența unei concepții coerente de dezvoltare face să se întrevadă eșec în continuare. S-a evitat soluția rațională, la care ar fi recurs orice democrație, cea a alegerilor anticipate, și s-a bălmăjit legitimarea democratică, dar, realitatea se răzbună, încât partidele se comportă de fapt tot mai electoral.

Anul 2022 începe sub lovituri din partea noului val al pandemiei, a crizei energetice și a inflației. Mari combinate industriale sunt în pericol, o criză a producerii de bunuri și un nou val al emigrării cetățenilor par greu de evitat.

Totuși, România continuă să fie în fața soluției. Aceasta este la îndemână. Bunăoară, o rază de lumină ar putea veni de la specialiștii capabili și onești, care să trezească reangajarea forțelor pe programe care să ia lucrurile cu adevărat de la rădăcini. Cei care se simt profesioniști, cetățeni responsabili și care au  ceva de spus, mai trebuie să se și exprime. Cu intelectuali cantonați în aranjamente de sine nu iese mare lucru. Va trebui ieșit și din vacanța instalată de ani în instituții menite cercetării și culturii.

Corelat, România are a se scutura de șirurile de nepricepuți la decizii, pentru a face loc meritocrației. Deschiderea dezbaterii publice, acțiunile cetățenești într-un stat de drept democratic și alegeri curate sunt mijloacele.

  Un intelectual responsabil recomandă insistent țării sale, de câțiva ani, „să devină ea însăși (devenir soi)” și motivează: „lumea va aparține celor care vor renunța la timp să aștepte orice de la oricine, pentru a-și lua în mâini viața și pentru a o face mai bună... Oamenii care nu vor ajunge sau nu vor voi să ajungă la această înțelegere, cei care vor crede că pot rămâne pe termen lung  în poziția de  <resemnat-reclamant>, își vor vedea nivelul  viață scăzând ireversibil, în vreme ce tehnologiile vor face să dispară toate rentele, iar statele, din ce în ce mai îndatorate, își vor pierde și ultimele mijloace de a-și asista cetățenii, chiar și pe cei mai vulnerabili dintre ei. Națiunile care nu vor ajunge sau nu vor vrea să ajungă la această înțelegere vor merge din declin în decadență, din decadență în descompunere, într-o lume din ce în ce mai nemiloasă și concurențială” (Jacques Attali, Devenir soi. Prenez le pouvoir sur votre vie,  Fayard, Paris, 2014, p.151-152). Iar dacă Franței i se face această recomandare, de ce nu ar fi ea valabilă și în cazul României actuale? Mai ales că aceasta a fost adusă de ani buni, de către decidenții ei, pe contrasens!

               <a href="http://www.andreimarga.eu">Andrei Marga</a