Andrei Gazsi: Câțiva pași pe malul Someșului

Saltul mortal se suprapune, din punctul de vedere al fantasticului, cu saltul iubirii, ne atrăgea atenția filozoful la unul din cursurile lui, dar să nu confundați pasiunea cu etica, ne-a mai precizat profesorul la sfârșitul cursului, pentru că altfel nu veți înțelege fantastica săritură a lui Tristan până în patul Isoldei, după care am pornit, fiecare la treburile noastre, doar că proful de filozofie, ajungându-mă din urmă, m-a întrebat, așa, într-o doară, dacă nu aș fi dispus să-l însoțesc până la adăpostul de câini de la marginea orașului, pentru că, de câteva zile, îl bătea gândul să adopte un câine, iar apoi, chiar în mijlocul de transport cu care ne deplasam, m-a întrebat: oare mă lasă ăștia să-l iau cu mine în autobus la întoarcere? și, fără aștepte vreun răspuns, a continuat să-și justifice gestul dumnealui spunând: câinele meu a murit cu câtva timp în urmă, s-a culcat lângă masa mea de lucru și nu s-a mai trezit, a spus cu o oarecare strângere de inimă, în timp ce autobuzul se gara în ultima stație, dar, știi ce, hai mai bine să facem câțiva pași pe malul Someșului înainte de a merge la adăpost, iată  (și privea spre cursul apei), nu crezi că e mai murdară această apă ca altădată?, se aruncă cu prea mare ușurință lucrurile nefolositoare, dar nu, de fapt nu despre asta vreau să vorbesc, ci mai degrabă aș vrea  să mă ierți că mai-nainte te-am mințit în legătură cu câinele meu, nu a murit lângă masa mea de lucru, nu, la sfatul medicului veterinar am acceptat să fie eutanasiat, am stat lângă el până când medicul mi-a spus:  gata, Domnule profesor, a adormit pentru totdeauna, doar că atunci s-a întâmplat un fenomen care îmi interzice de-a dreptul să mai adopt un altul, și anume că, în timp ce medicul îl injecta cu acel ser maroniu, câinele meu, Flici, mă lingea tandru pe mână, făcându-mă să înțeleg, pentru întâia oară, că moartea nu poate suprima iubirea și nici limitele ei.