Ana Maria Măzăreanu va apăra poarta CSM Bistrița pentru încă 2 ani!

Ana Maria Măzăreanu va rămâne pentru încă doi ani alături de CSM Bistrița, semnând prelungirea contractului, a anunțat staff-ul clubului bistrițean, pe pagina de facebook. „Dorim pe această cale să îi mulţumim pentru încrederea acordata şi îi urăm cât mai multe realizări în tricoul echipei noastre”, transmite CSM Bistriţa.

Ana Maria Măzăreanu (n. 4 februarie 1993, Iaşi) şi-a început cariera la LPS Iaşi, fiind selectată la Centrul Naţional de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, evoluând şi pentru HCM Buzău. A mai jucat la „U” Cluj, de unde a venit la CSM Bistriţa. Are în palmares titlul de campioană naţională cu LPS Iaşi la junioare I, bronz la junioare III şi bronz la junioare II. Ana Maria Măzăreanu a fost convocată și la lotul național de senioare, în stagiul de pregătire de la Bistrița.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5