Am descoperit un poet, Dinu Virgil Ureche!

        O adevărată personalitate este clujeanul Dinu Virgil Ureche, originar din Poiana Ilvei, judeţul nostru, editor, poet, publicist, dramaturg, la cei 40 de ani recent împliniţi. Tatăl său, Virgil Ureche, „vine” din legendarul cronicar Grigore Ureche, a fost ceferist, şeful gării din Poiana Ilvei, om cu mari disponibilităţi artistice care a desăvârşit iniţiativa tatălui său, bunicul scriitorului nostru, badea Anchidim şi a ctitorit o casă-muzeu închinată istoriei şi tradiţiilor locale ilvene, casă cu grajd şi şură. Mama sa năsăudeancă, doamna Cătălina, fiică de intelectuali, profesoară de matematică, a fost colegă de facultate la Cluj, cu soţia mea Mari.

        Dinu Virgil Ureche a absolvit Colegiul Naţional de Informatică din Cluj-Napoca, 1989-1993, Facultatea de Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” şi Facultatea de Litere, aceasta din urmă absolvită în anul 1999. La 23 de ani este salariat al Academiei Române, apoi redactor şef al Editurii Române, pe urmă director general al Editurii „Napoca Star”.

        Debutul literar îl face cu volumul „Dincolo de oglindă”, în 1996, prefaţă şi postfaţă de Teohar Mihadaş şi de istoricul  Teodor Tanco. Urmează „De dragoste de Dumnezeu”, prefaţată de cunoscutul critic şi istoric literar Adrian Dinu Rachiereu. Vin la rând, „Curcubeul iluziilor”, versuri, panseuri, proză, teatru, 1998, „Abecedarul ghicitoare”, poeme şi versuri pentru cei mici, 2001, „Jurnal de idei pentru mileniul III, 2002, „Tata, cărticica de lângă inimă”, in memoriam, 2004, „Trilogia luminii”, poeme, basme noi, proză, teatru, aforisme, 2006, o trilogie alcătuită din „Sângele crucii”, culoarea roşie, „Veticalitatea ierbii”, culoarea verde, şi „Cântecul cerului”, culoarea albastră, adică cele trei culori ale luminii. Scriitorul se revarsă, în continuare, în „De devenit”, 2007, jumătate de sută de poezii, „Exerciţii de suflet”, 2008,  „Cale-ndar”, 2009.

        Dinu Virgil Ureche este editorul meu, aici mi-am tipărit opt cărţi în condiţii deosebite. Dinu este un om cu un puternic şi generos caracter, sensibil, altruist, foarte bine educat şi sentimental până-n vârful sprâncenelor. Nu numai că nu m-a dezamăgi niciodată, colaborăm de peste 15 ani, dar de fiecare dată descopăr în el o petală din forma blajină a prieteniei complet dezinteresat, lucru foarte rar în ziua de astăzi. Şi acum, destul de târziu, l-am descoperit ca poet, un veritabil poet. Dinu mi-a adus două dintre cărţile sale, „Trilogia luminii” şi „De devenit”, de aceasta din urmă mă voi ocupa pe scurt, din lipsă de spaţiu.

        În limbajul poetic al lui Dinu se organizează un raport social şi se eliberează o anumită stare sufletească proprie. Limba se manifestă într-un anumit mod unde avem un puternic filon interior de viaţă. Dinu posedă o disciplină mintală, aceasta este o condiţie esenţială a comunicării verbale, disciplina cuvântului este strâns legată de disciplina gândirii. Se ştie că poetul, mai mult ca oricare artist, este obligat să lupte cu materia destinată propriei creaţii, iar limba este cea mai improprie materie artistică. Deşi astăzi limba devine din ce în ce mai abstractă, poetul nostru îi redă prospeţimea sensibilă şi o menţine vie şi fluentă.

        Dinu este mult mai fluent şi convingător în versul cu rimă clasică, decât în versul alb, cel fără rima propriu zisă. În versul său alb vedem anumite didacticisme, un pic de poticnire a armoniei fireşti, deşi există un ritm notabil, parcă poetul vrea prea mult să coboare în adâncurile sale şi atunci nu mai are forţa necesară pentru a transmite. Însă, când trece la versul clasic, Dinu are momente remarcabile, de înaltă ţinută artistică, metaforele se aliniază cuminţi şi creează un puternic fior liric, rima clasică îl ajută constant să-şi organizeze expresia artistică în care armonia joacă rolul central.

        „Birjarii lovesc fără milă în cai,

          Caii pornesc în galop către rai,

          Doar faptele bune, adevărate,

          Cad din căruţa cu roţi pătrate.”

        Aici mişcarea, ca imagine poetică, este copleşitoare.

        „Chiar dacă azi ce sunt nu ştiu

          Şi-mi caut aspră rădăcina,

          Mă rog să aflu ce-o să fiu

          Şi-mi torc pe inimă lumina.”

        Dinu se plimbă liniştit printre versurile şi sentimentele sale şi-şi îmbracă ideea firesc, fără patima efectului cuvântului de circumstanţă.

        „Deja e prea târziu de poezie,

          Maturi sunt alţii eu nu ştiu să fiu,

          Ţi-am zis de multe ori, e prea târziu

          Ca să mai poat-un început să fie.”

        O graţioasă nostalgie, însă să nu spunem niciodată, „niciodată.” Relaţia cu iubita devine ancestrală, aici expresia poetică este tandră şi covârşitoare.

        „Iubito, colindă-mi prin vise,

          Găseşte-m-acasă devreme,

          Sunt urme de înger, promise,

          C-aud sufletul lumii cum geme.”

        Mama nu putea lipsi din sufletul lui Virgil, mama, eterna poveste a inimii.

        „Din grădina uitată acasă,

          Am păstrat pentru viaţă un rol,

          E-o bucată de pâine pe masă,

          Mama îţi vâră în mână un pol.

          Ia ca să ai, din puţinu-mi, cu drag,

          Şi-o lacrimă-i curge pe ridul fierbinte,

          Ne face cu mâna, din prag,

          Vă duceţi, pe drum înainte.”

Comentarii

14/02/21 17:55
Ureche Gabriela...

Il apreciez pe poetul Dinu Virgil Ureche .Consider ca ar fi bine primit un nou volum de poezii al Domnului Dinu Virgil Ureche precum si o noua editare a cartii "Pagini de monografie Comuna Poian Ilvei " , autor Ofilat Varvari .

Editura NAPOCA STAR sprijina cunoasterea literaturii si cunoastrea acestui Tinut Ardelenesc - Bistrita -Nasaud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5