Alianța Dreapta Unită. Călin Stan pentru Primăria Bistrița și Ionuț Simionca la Consiliul Județean!
Vin, 03/29/2024 - 14:32
Alianța Dreapta Unită și-a lansat candidații pentru alegerile locale din 9 iunie, în cadrul unui eveniment găzduit de Palatul Culturii.
Viceprimarul municipiului Bistrița, Călin Stan (USR), este candidatul ADU pentru funcția de primar al municipiului Bistrița, iar secretarul general al PMP, fostul deputat Ionuț Simionca, va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Președintele USR BN, Lorand Toth, a declarat, că Alianța Dreapta Unită propune candidați integri, profesioniști, care și-au dovedit competența în mediul privat, iar printre temele pe care le vor supune dezbaterii se numără organizarea unui referendum pentru desființarea pensiilor speciale, reducerea numărului de parlamentari la 300 și revenirea la sistemul de alegere a primarilor în două tururi de scrutin.
***
“Mi-am asumat responsabilitatea de a candida la președinția Consiliului Județean din partea Alianței Dreapta Unită. (…) Noi trebuie să redăm județul Bistrița-Năsăud cetățenilor. Candidez la președinția Consiliului Județean pentru că îmi doresc și consider că este momentul unui nou început pentru Bistrița-Năsăud. Și acesta este și sloganul Alianței Dreapta Unită la nivelul județului Bistrița-Năsăud: Un nou început pentru Bistrița-Năsăud!”, a declarant Ionuț Simionca.
Acesta s-a referit la lipsa oportunităților de dezvoltare a tinerilor, la “politizarea excesivă” a județului și la izolarea județului de marile proiecte de dezvoltare. Ionuț Simionca i-a cerut deputatului Robert Sighiartău să renunța la candidatura de la Consiliul Județean pentru a nu diviza voturile electoratului de dreapta.
***
Călin Stan, viceprimarul Bistriței, care la cei 33 de ani va candida pentru un mandat de primar al municipiului, a declarat că își dorește un oraș mai propser, mai verde, mai prietenos, cele trei teme pe care se va axa oferta sa fiind mobilitatea urbană - parcări, varianta ocolitoare, verde - eficientizare energetică, energie verde, familie - educație, sport, locuri de joacă etc.
***
În primul eveniment al Alianței Dreapta Unită au fost lansați candidații pentru funcția de primar din alte 5 comune și orașele Sângeorz-Băi și Beclean.
La Beclean, în cursa electorală intră juristul Caius Cârcu, iar la Sângeorz-Băi, consilierul independent - antreprenorul Ioan Pantilimon Niculai. La Ilva Mare, prof. Dana Pop, directorul școlii din localitate, va candida pentru funcția de primar, iar la Feldru și-a asumat candidatura din partea ADU Artene Sângeorzan. Grigore Hăbălău este candidatul Alianței Dreapta Unită la Cetate, ing. Ioan Pop intră în cursă la Leșu, iar jurnalistul Dorin Arsinte, consilier local, va lupta pentru funcția de primar al comunei Monor.
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 07:07
Spre pace în jurul Israelului Cultura
Biserica Evanghelică din Bistrița a găzduit, în organizarea Primăriei Bistriţa şi a Centrului...
Comentarii
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
un cetatean -
Vin, 14:00
Ce vocal si moral a devenit PSD-ul de parca sunt intruchiparea moralitatii! Cine incalca legea sa...
Toni -
Vin, 13:59
În 2012,a fost implementat proiectul de investiţii ”Regenerare urbană a centrului istoric al...
prof. Vasile Găurean -
Joi, 23:18
Iată ce înseamnă a judeca în mod corect și responsabil ceea ce se întâmplă în lume. Nu te poți...
Aniversări
În zi de naştere, îi urăm dlui MARIAN IOAN HANGAN, şef Centru de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi nr.
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem dnei SZIDONIA-ERIKA SZAKACS MARTON, din cadrul Comisariatului Judeţean pentru...
Astăzi, la popas aniversar, părinte Florentin Moldovan, preot paroh la Perișor, vă adresăm sincere felicitări și urări de bine.
Comentarii
👏🏻👏🏻👏🏻
🇪🇺👍🏻
Adaugă comentariu nou