Agraria
Producătorii agricoli, inclusiv cei din Bistriţa-Năsăud, susţinuţi prin program guvernamental să cultive tomate în spatii protejate (sere, solarii), în vederea asigurării necesarului de consum intern... |
BULETIN DE AVERTIZARE NR. 43 din 16 octombrie 2017
La MĂR – se va aplica un tratament după recoltarea fructelor împotriva rapănului, făinării, moniliozei, bolilor de scoarţă şi colet,... |
Primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian, consideră că programul de reconversie al plantaţiilor vitocole a fost un succes în localitatea pe care o conduce, prin cele 200 de hectare nou înfiinţate. |
STAȚIUNEA POMICOLĂ BISTRIȚA AR PUTEA SCĂPA DE CELE 1,7 MILIOANE DE LEI DATORII CĂTRE BUGETUL DE STAT
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a luat o decizie radicală. |
În perioada 6-16 octombrie, se va realiza campania a II-a de vaccinare a vulpilor din anul 2017, prin distribuirea momelilor pe cale aeriană și prin distribuire manuală, în conformitate cu Programul... |
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că în data de 28.09.2017, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 771 Hotărârea de Guvern nr. |
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că pe site-ul instituției www.apia.org.ro, în conformitate cu alin. 15, art. |
În luna septembrie, reprezentanţii DSVSA Bistriţa-Năsăud au efectuat controale oficiale pentru verificarea modului de respectare a cerințelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor în... |
Campania de informare şi promovare la nivel naţional a consumului de carne şi produse din carne de oaie va fi lansată la INDAGRA 2017, eveniment ce va avea loc la Bucureşti în perioada 25-29... |
Două noi forme de sprijin urmează să fie lansate în dezbatere și apoi, în forma lor finală, să |
Dr. Vasile Tabără, vicepreședintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești”, subsecretarul de stat Maricel Dima de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltătii Rurale,... |
Consiliile Ştiinţifice ale Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Industrializarea şi Marketingul Produselor Horticole – HORTING organizează joi, 21 septembrie, workshop-ul „Valorificarea... |
Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, este aşteptat mâine la Bistriţa, el având un program extrem de încărcat şi care începe în jurul orei 15:00. Prima oprire este la Sg. Băi,... |
Nu mai puţin de 839 de crescători de ovine din judeţul Bistriţa-Năsăud s-au înscris la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Bistriţa-Năsăud pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor... |
Peste 500 de crescători de ovine au depus o cerere de înscriere prin care solicită înregistrarea în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a crescătorilor de ovine şi caprine pentru |
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 21 august, ora 9:00 – 06 octombrie 2017, ora 17:00, se depun cererile de sprijin pentru... |
Începând cu data de 11 iulie până la data de 1 septembrie, se desfăşoară controlul la faţa locului în vederea verificării respectării condiţiilor şi cerinţelor de accesare a schemelor de plată în... |
Crescătorii de ovine din judeţul Bistriţa-Năsăud care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate sunt aşteptați la sediul Direcției pentru Agricultură Județeană Bistrița-Năsăud pentru accesarea... |
Stropiti MARUL - pentru combaterea rapanului, fainarii, bolilor de scoarta, paduchelui lanos, viermelui merelor ( G2, tr.2 ), paduchelui din San-Jose ( G2, tr.1 ), acarieni, afide, insecte... |
Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de astăzi.
Este vorba de o schemă de ajutor de minimis... |
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 04.07.2017, s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 516, Hotărârea de Guvern nr. 443 privind aprobarea Programului... |
BULETIN DE AVERTIZARE Nr. 28 din 04 iulie 2017
Stropiti MARUL - pentru combaterea rapanului, fainarii, bolilor de scoarta, paduchelui lanos, viermelui merelor ( G2, tr.1 ), paduchelui din San-Jose... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 21:50
CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a câştigat, în fața suporterilor, derby-ul cu Dunărea Brăila Joi, 10:26
Trenulețul Thomas și-a reluat traseul de agrement din Parcul "Regele Mihai I al României" Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Robert Sighiartău: Candidez! Nimeni și nimic nu mă poate opri!
Toni -
Mar, 16:50
Ce știi să faci?
Pe când un program de dezvoltare a Județului Bistrița-Năsăud pentru următorii...
Cornel Cotuțiu: Repulsie... statornică
Zdreanță -
Mar, 10:03
Vorba lui Tudor Arghezi:
Are basca pe-o ureche
De pungaș fără pereche.
PSD Bistrița: Condamnăm vehement practicile corupte care s-au infiltrat în administrația locală
Toni -
Lun, 16:08
Motto:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci...
La mulți și binecuvântați ani părintelui Silviu Costin, preot paroh la Ocnița!
Cornelia Popescu București -
Vin, 17:22
Dumnezeu să vă ocrotească și să vă țină sănătos , alături de familie și de enoriașii pe care...
Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice
prof. Radu Băeș -
Vin, 16:15
Dumnezeu să o ierte!
Aniversări
Sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem profesorului dr. Liviu-Iulius Ușeriu, director al Liceului Teoretic “Radu Petrescu”...
În zi de naştere, îi dorim dnei VERONICA HASNĂŞ, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, bucurii, lumină în...
Astăzi, la popas aniversar, adresăm părintelui Alexandru Brici, preot la Parohia Ortodoxă Română „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” Parohia II...