Administrație, la firul ierbii! Secretarul de stat Monica Săsărman, întâlnire cu primarii din zona Țibleș-Ciceu

Monica Săsărman, secretar de stat de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, continuă seria întâlnirilor cu primarii din județul Bistrița-Năsăud.  
Parteneri ai dialogului despre proiectele de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, problemele cu care se confruntă administrația locală și perspectivele de dezvoltare ale comunităților au fost primarul Radu Spermezan și viceprimarul  Gheorghe Balla de la Uriu, primarul Vlăduț Purja de la Târlișua, primarul Dumitru Costin de la Negrilești, primarul Vasile Iuga și viceprimarul Dinu Pintea de la CIceu Girgești. La Primăria Uriu, alături de secretarul de stat Monica Săsărman a fost consilierul județean Mihai Forai.  
 
“După întâlnirea cu primarii de pe Valea Șieului, am considerat oportun să discut și cu primarii de pe Valea Țibleșului și împrejurimi, pentru că fiecare zonă are particularitatea ei inclusiv în administrația publică locală. Am făcut o radiografie a proiectelor finanțate și derulate de fiecare unitate administrativ-teritorială prin programele ministerul de resort – PNDL I, PNDL II, Programul „Anghel Saligny” -, sau prin Compania Națională de Investiții, care nu sunt puține și care vizează infrastructura rutieră, infrastructura de apă și apă uzată, fapt pentru care îi felicit pe domnii primari și echipele lor administrative, dar am discutat și despre perspectivele de dezvoltare integrată, prin programe de finanțare viitoare”, a precizat secretarul de stat Monica Săsărman.
 
De asemenea, pe agenda discuțiilor au figurat și aspecte birocratice cu care se confruntă autoritățile publice locale în relația cu alte instituții ale statului, în derularea investițiilor, precum obținerea de avize, autorizații, pentru care există o serie de amendamente depuse la Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor de către ministrul Bogdan Ivan și deputatul Daniel Suciu, aflate în procesul legislativ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5