Administrație, la firul ierbii! Secretarul de stat Monica Săsărman, întâlnire cu autoritățile locale de pe Valea Someșului și a Ilvelor!

Primarii de pe Valea Ilvelor și Valea Someșului s-au întâlnit, la Ilva Mică, cu secretarul de stat Monica Săsărman pentru a discuta despre stadiul proiectelelor finanțate prin programele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, dar și perspectivele de dezvoltare ale comunităților.

         “Am dat curs invitației reprezentanților administrației publice locale din această zonă de a ne întâlni în cadrul unei ședințe de lucru găzduite de Primăria Ilva Mică. Agenda întâlnirii a vizat, într-o primă parte, stadiul proiectelor de modernizare a infrastructurii rutiere, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, precum și înființarea și dezvoltarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.  Proiectele finantate prin PNDL II sunt finalizate cu succes, iar proiectele finantate prin Programul “Anghel Saligny” si CNI sunt in derulare.

Primarii și consilierii locali/județeni mi-au subliniat necesitatea proiectelor integrate pentru dezvoltarea turismului, dată fiind atractivitatea zonei din perspectiva ofertei diverse de petrecere a timpului liber. De asemenea, am dorit să îi consult despre proiectele de dezvoltare viitoare, astfel ca programele de finanțare să răspundă nevoilor autorităților locale și  cetățenilor.

 Parteneriatul solid creat de către președintele Radu Moldovan cu administrațiile locale din zonă și-a dovedit utilitatea.”, a declarat Monica Săsărman, secretar de  de stat MDLPA.

         La întâlnire, au participat primarul Aurel Horea și viceprimarul Ilie Mușină de la ILva Mică, primarul Vasile Borș de la Maieru, primarul Ioan Strugari de la Parva, primarul Ioan Scridonesi de la Poiana Ilvei, viceprimarul Cristian Pop, consilierii județeni Nicolae Lupșan și Mirela Cârcu, consilieri locali din Feldru și comuna Șanț, dar și alți colegi implicați în administrație.

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5