În 5 februarie, începe simularea pentru Evaluarea Națională! În martie, la Bacalaureat!

Ministerul Educației a stabilit, prin Ordinul 6760/2023, calendarul privind organizarea simulării Evaluării Naționale la clasa a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului naționale de bacalaureat 2023-2024. Astfel, simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024 începe pe 5 februarie. Pentru BAC 2024, probele simulării încep în martie.
Calendarul simulării Evaluării Naționale 2024 pentru absolvenții clasei a VIII-a
5 februarie 2024: Limba şi literatura română – probă scrisă
6 februarie 2024: Matematică – probă scrisă
7 februarie 2024: Limba şi literatura maternă – probă scrisă
23 februarie 2024: Comunicarea rezultatelor

Calendarul simulării probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2024
4 martie 2024: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
5 martie 2024: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
6 martie 2024: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
7 martie 2024: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
15 martie 2024: Comunicarea rezultatelor

Comunicarea rezultatelor obținute la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

Rezultatele obținute de elevi la simularea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023—2024, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.

Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5