23 martie, Sala Polivalentă, Bistrița: Panoramic Cheer & Dance Cup, cu peste 500 de concurenți din întreaga țară!

Bistrița se pregătește să găzduiască un eveniment plin de energie și talent în domeniul sportului și al artei, deoarece pe 23 martie va avea loc Competiția Națională ”Panoramic Cheer & Dance Cup” la Sala Polivalentă Bistrița. Evenimentul va debuta la ora 10:30 și se va încheia în jurul orei 18:00.

În cadrul acestuia vor participa aproximativ 500 de participanți, din mai multe orașe, cu vârste între 5 și 29 de ani, care vor concura în diverse categorii precum cheerleading, dans cu pomponi, hip-hop, jazz și open.

Clubul Cheers All Stars & YOLO este gazda acestei competiții, în colaborare  cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local Bistrița. De asemenea, suntem mândri să avem alături de noi sponsorul principal, Panoramic Colibita, care susține întotdeauna activitățile și manifestările dedicate copiilor din domeniul sportului și artistic.

În cadrul Competiției Naționale ”Panoramic Cheer & Dance Cup”, spectacolul va fi la ordinea zilei, oferindu-le participanților o experiență captivantă și plină de emoție. În plus față de aceste momente, va fi disponibil și un corner "Glitter Make-up" și un ”Paparazzi" videobooth , oferit de Hipster Events.

În prima parte a competiției, de la ora 10:30, ne vom bucura de acrobații uluitoare și piramide spectaculoase, prezentate de echipele de cheerleading. Acești atleți vor demonstra nu doar agilitatea și forța, dar și sincronizarea și spiritul de echipă.

În continuarea acestora, începând cu ora 14:00, vor fi echipele de dans și momentele extra competiționale. Cu pași sincronizați și coregrafii încântătoare, acești dansatori vor încânta publicul și îi vor impresiona cu pasiunea și dedicarea lor pentru arta dansului.

Înainte de ceremonia de premiere, în jurul orei 15:45, organizatorii vor crea o atmosferă festivă, unde toți cei prezenți vor fi invitați să participe la un scurt ”party”. În cadrul acestui moment, vom dansa și ne vom bucura de un spectacol muzical special oferit de saxofonistul, Magnetic Sax.

Evenimentul este deschis publicului, iar biletele vor fi disponibile la intrare în ziua competiției, costul fiind de 20 lei/persoană.

Vă așteptăm cu nerăbdare să vă alăturați nouă pentru a sărbători pasiunea și talentul într-o zi plină de spectacol și entuziasm!

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5