12o de ani de la un asasinat politic ? ( 1 )

Sfârşitul multor mari scriitori se află mai mult sau mai puţin în sub vălul tainei ,având implicaţii în sfere înalte ale societăţii acelor vremi. Între aceştia putem aminti pe A.S.Puşkin ,Petofi , Garcia Lorca ,Eminescu… E vremea ca profesorii de literatură română să curme grabnic ,energic şi definitiv aberaţiile de până acum ale manualelor şcolare care, în ciuda abundenţei de documente ce probează altceva, pun sfârşitul lui Mihai Eminescu în seama întunecării minţii sau a unei pretinse boli cum ar fi luesul. Ne estegreu să spunem dacă estevorba de reavoinţă sau complăcere în clişee implementate de primul „demitizator” care şi-a făcut glorie în umbra lui Eminescu ,adică George Călinescu. Documentele medicale ale autopsierii la moartea poetului atestă fără putinţă de tăgadă că acesta avusese un creier de 1495 grame ,adică egal de exemplu cu cel al lui Schiller , marele poet german .Ori , este clar că luesul provoacă în toate cazurile cunoscute de medicină o micşorare drastică a masei cerebrale prin distrugeri masive ale celulelor ,ceea ce nu a fost cazul nicidecum la Eminescu.

Întunecarea minţii nu este nici ea justificabilă pe deplin , fiind mai degrabă nişte forme ale excesului de muncă , a stressului care-i îmbolnăveşte azi pe asiatici ,încât am putea vorbi de o variantă de „sindrom japonez”. Dacă se doreşte adevărul – bizar şi dureros că încă nu este oficializat prin manuale şcolare– există nu mai puţin de zece volume de documente ,acte şi mărturii ale vremii , legate de moartea poetului –editate în vremea de acum de filosoful şi omul de ştiinţă Constantin Barbu cu titlul :”Codul invers -Arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Eminescu”..Avem o colecţie excepţională de documente arhivistice ale serviciilor secrete române şi aceluiaşi serviciu şi ambasadei Imperiului austro-ungar la Bucureşti , „plan de măsuri „ale împăratului Franz Joseph,ale regelui Carol I ,ale lui Titu Maioirescu, probatorii ale martorilor oculari şi tot ceea ce interesează acest caz , pe marginea cărora glosează recent şi George Roncea într-un impresionant studiu ,recapitulând şi documente adunate de Nae Georgescu . Cuvântul ce se impune în finalul acestor materiale se impune a fi unul singur : CRIMĂ

Concluzionând , pricina de bază a întregii tragedii a lui Eminescu este implicarea sa în presă şi în viaţa politică în baza unui statut de independenţă şi demnitate la care nu a vrut să renunţe din pricina personalităţii sale puternice .Din 1876 a devenit ziarist profesionist ,stăpân perfect pe mijloacele de exprimare , incomod şi militant fervent pentru unitatea tuturor românilor . A veştejit cu neobişnuită forţă şi violenţă murdăria vieţii noastre politice ani în şir:” „…nefiind oameni vrednici care să constituie clasa de mijloc ,scaunele instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanelele , stârpiturile ,plebea intelectuală şi morală…” Personalităţi precum Virgil Arion sau C.A.Rosetti erau desemnate fără înconjur , ceea ce a stârnit duşmănii aprige făţişe sau ascunse .Ca ministru al cultelor şi instrucţiunii publice ,Virgil Arion cel puţin, s-a preocupat toată viaţa să anuleze publicistica lui Eminescu şi să stimuleze pe cei ce-i denigrau din invidie memoria.

Cum Eminescu nu se uita la apartenenţa la partid a autorilor de ticăloşii politice -fie ei conservatori , fie liberali - conservatorii îl înlocuiesc în 1881 de la conducerea ziarului . Poetul făcea parte-lucru bine cunoscut oricui -din Societatea conspirativă „Carpaţi” , care număra sute şi mii de membri având în vedere ajutorarea fraţilor ardeleni politic , cultural ,material Serviciile austro-ungare au intrat grabnic în alertă şi au infiltrat organizaţia cu spioni (inclusiv vicepreşedintele acesteia se pare) care raportau totul , încât pentru Eminescu fusese pus un spion special de către baronul ambasador austriac von Mayr pentru a-l supraveghea , un oarecare Lachman , spion sub acoperire de ziarist la „Bukarest Tagebladt”. Împăratul german Wilhelm I adresează o scrisoare regelui Carol I spre a alătura România Puterilor Centrale. Curtea vieneză făcea presiuni formidabile asupra regelui pentru a încheia un tratat prin care să se renunţe la orice sprijin sau pretenţie pentru Ardeal .Carol I ezită ,temându-se de reacţia populară ,dar Germania lui Bismark ameninţă România cu război .În acest climat , apelurile lui Eminescu –ziarist de mare prestigiu şi incoruptibil - pentru fraţii ardeleni erau văzute ca un pericol major .P.P. Carp ,ambasador la Viena , scrie conducerii conservatorilor din ţară :”…şi mai potoliţi-l pe Eminescu.” Unul din nivelele ce trebuiau înlăturate din calea opoziţiei la păgubosul tratat trebuie să fi fost Eminescu. „Rezolvarea” acestui nivel fiind făcută în iunie ,în cele din urmă ,guvernul Românie încheie în septembrie 1883 controversatul Tratat de amiciţie .Vara se făcuseră manevre militare în Ardeal şi Austria ameninţa cu anexarea Valahiei. Era o ruşinoasă abandonare a fraţilor ardeleni năpăstuiţi.

Nici serviciile secrete române nu aveau linişte din cauza atitudinilor antimonarhice manifeste ale lui Eminescu , fiindcă în ultimii ani de perfectă luciditate-1882-‚’83 poetul considera monarhia „capul tuturor relelor din ţară”.

Exasperat de situaţie , având două pistoale asupra sa ,fiind la Capşa , îşi expune cu violenţă verbală convingerile antiregale şi se declară gata să treacă la acţiune personal . Realitate ? Invenţie a unui anturaj între care se afla şi cel ce-l supraveghea mereu -spionul austriac Lahman? Este arestat şi internat la ospiciu , unde va fi brutalizat (băi reci în plină iarnă, bătut cu frânghia udă peste cap etc.),intoxicat cu mercur pentru a-l depersonaliza . Concomitent ,Titu Maiorescu îi va confisca manuscrisele şi biblioteca , răpindu-i orice sursă de inspiraţie şi pentru a căror restituire Eminescu îl va implora în zadar pe mentorul „Junimii” ,ceea ce apare ca un act de nejustificată cruzime şi un păcat de neşters. Triate , manuscrisele vor fi restituite parţial şi cu greu , târziu , Academiei .

Cu eticheta de, „ poet nebun”,” bietul Eminescu” şi altele asemenea ,discreditarea sa este definitivă, scutindu-i pe toţi de forţa devastatoare şi vehemenţa condeiului său . Poetul nu mai avea nici un mijloc de a se opune acestei cabale a forţelor interne şi externe din planul socio-politic.

Geniul său scânteiază încă de câteva ori în prelucrări sau originale : „Diana” , „ Din noaptea” , „La steaua ”, Sara pe deal ”, „Nu mă-nţelegi ” ,”De ce nu-mi vii” ,iar ultimele două poezii ale sale sunt „Viaţa” şi „Stelele-n cer”.